Păzeşte-ţi piciorul!

—11 martie 2012


de Petru Beltechi

Eclesiastul

O mare parte a jurnalului lui Solomon este umplut cu gânduri aride despre viaţa sub soare, dar există câteva ocazii în care Solomon îşi ridică ochii spre Dumnezeu. Atunci afirmaţiile lui cu privire sensul şi scopul vieţii capătă greutate, conducându-ne la importanţa relaţiei cu Dumnezeu.

Eclesiastul 5 reprezintă unul din acele momente când Solomon îşi ridică ochii pe verticală şi perspectiva lui este schimbată. El se opreşte şi se uită în Casa Domnului la cei ce se închină acolo şi vede că închinarea lor era de mântuială, nesinceră şi ipocrită. Nu degeaba începe Solomon cu afirmaţia:

Păzeşte-ţi piciorul, când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi. (Eccleziastul 5:1)

 

Descarcă acest mesaj +

Alte mesaje din aceeaşi serie:
Viaţa sub soare
Mănâncă, bea, munceşte
Toate la timpul lor
Mărturia unui cinic
Tirania aparenţelor
O stradă înfundată?
Ce este mai bine pentru om
Incertitudinile vieţii
Cum să te bucuri de viaţă
Trăind realist
Viaţa – o aventură

Exprimă-ţi părerea completând următorul formular:

Care este a treia lună din an?