În tot acest timp ei nu făceau nimic din punctul de vedere al educării creştine a urmaşilor lor. Ei bine, tocmai acest punct îl atingem în acest număr al revistei noastre.

Educaţia creştină este, întâi de toate, o problemă a familiei. Da, acea familie care are un soţ-tată, o soţie-mamă şi copii. Lumea modernă ne-a minţit, iar noi am luat minciuna drept adevăr, că educaţia este posibilă numai dacă este făcută de „profesionişti”.  Uitaţi-vă însă la cei care-şi arogă acest calificativ. Unii dintre ei nu ar fi calificaţi nici pentru „educarea” animalelor, dar îi instruiesc pe copiii noştri. Şi ştiţi ce este mai grav? Îi „educă” asemenea unor animale, pentru că evoluţionismul este religia lor, iar noi părinţii, părinţii creştini, stăm cu mâinile în sân şi nu facem nimic, ba îi şi admirăm pe aceşti „profesionişti”. De fapt, prin aceasta nu facem altceva decât să-i spunem lui Dumnezeu că El nu are habar de educaţie. De ce spun asta? Pentru că, atunci când Dumnezeu a hotărât să abordeze subiectul educaţiei biblice, El i-a identificat pe adevăraţii profesionişti: părinţii. Da, frate sau soră, dacă eşti părinte, Dumnezeu a decis că tu eşti răspunzător de educaţia copiilor tăi. Niciun învăţător sau profesor nu va fi judecat vreodată în locul tău pentru lipsa de educaţie bi-blică a copiilor tăi. Tu vei sta înaintea lui Dumnezeu şi vei da socoteală şi pentru lucrul acesta. Te rog, citeşte cu un spirit de rugăciune cele trei articole care se referă la educaţia creştină şi familie şi lasă-L pe Dumnezeu să te corecteze, dacă este cazul, în acest domeniu. Eu am fost provocat mult în urma parcurgerii lor şi deja am făcut schimbări în acest domeniu.

Educaţia creştină este apoi o problemă a bisericilor locale. Contextul şi situaţia din Europa nu au fost niciodată şi nu vor fi niciodată asemenea celor din America. Este de domeniul imposibilului să ai în România o educaţie biblică privată, conform cu principiul biblic al separării bisericii de stat. Dar nu este imposibil să ai o biserică locală biblică şi, în cadrul ei, o filozofie şi o practică educaţionale biblice. Dar şi aici există atâtea neajunsuri. Uneori, copii sunt trataţi de parcă nu ar fi fiinţe umane, ci doar nişte creaturi care, odată, vor deveni oameni. Încă sunt prea mulţi creştini care cred că micuţii lor nu pot fi mântuiţi decât după nu ştiu ce vârstă, de obicei, după vârsta de 14-16 ani, şi că până atunci copii sunt doar „de umplutură”, elemente de decor în adunare şi buni doar pentru memorarea unor versete, poezii şi cântece şi pentru programele speciale de Paşti şi Crăciun. Sună cumva cunoscut?

Ce să mai spunem despre tinerii care termină liceul şi pe care părinţii şi pastorii îi îndrumă să fie „cineva” în lume fără ca măcar să se întrebe dacă nu
cumva ar avea şi Dumnezeu ceva de spus în privinţa aceasta. Dacă eşti părinte şi ai copil absolvent de liceu, nu ai vrea ca el să studieze pentru cea mai
importantă vocaţie, cu acreditarea cea mai valoroasă şi cu remuneraţia cea mai mare şi de durată? „Desigur”, vei spune, dar realizezi că vocaţia cea mai înaltă din lume este aceea de slujitor al Domnului, că acreditarea cea mai de dorit este chemarea lui Dumnezeu în lucrare şi că remuneraţia cea mai importantă este cea care rămâne pentru eternitate spre gloria lui Dumnezeu?
Şi pentru ca toate acestea să se împlinească, Dumnezeu a călăuzit anumite biserici locale să înfiinţeze Colegii Biblice, care să pregătească tinerii
şi tinerele din bisericile noastre pentru lucrarea Domnului. Ce-ar fi ca fiecare dintre pastori, părinţi şi tineri să ia în seamă, întâi de toate, posibilitatea chemării lui Dumnezeu la lucrarea Sa şi să-L întrebe pe Dumnezeu dacă nu cumva ar trebui să studieze în colegiile Sale biblice şi nu în colegiile seculare şi imorale ale lui Mamona.

Educaţia biblică este o „floare rară” chiar în rândul baptiştilor fundamentalişti de la noi din ţară. Întrebarea este dacă avem dorinţa şi voinţa să schimbăm ceva în această privinţă. Iesus Cristos, Marele Învăţător aşteaptă să ne conducă în această schimbare!

Aşadar, educaţia creştină este o necesitate sau un moft? Răspunsul îl dăm fiecare.

Descarcă acest buletin +

De asemenea, este special datorită conţinutului ei. Publicaţia obişnuită nu are decât două articole în ea. Prima, articolul directorului Colegiului Biblic Baptist Independent „Bereea” din Beiuş, pastorul Gabriel Rivera, este o incursiune extrem de profundă, chiar emoţională, în personalitatea de păstor, al lui Cristos. Inima dumneavoastră va fi cu siguranţă atinsă de implicarea întregii personalităţi a lui Iesus în păstorirea sufletelor. În zile ca ale noastre în care personalitatea proprie a pastorilor pare să fie mai preţioasă decât orice altceva, imaginea inimii frânte a lui Cristos pentru mulţimile rătăcite ar trebui să fie redescoperită ca personalitatea biblică şi cristică a oricărui slujitor al Domnului, mai ales a celui care ocupă rolul biblic de pastor al bisericii locale a Domnului Iesus. 

Al doilea articol este de fapt, un mesaj ţinut de pastorul Spurgeon la o conferinţă pentru pastori, cam aşa cum e a noastră. Renumitul nostru înaintaş pictează portretul pastorului. Care ar fi acesta? Şef, sau comandant, sau stăpân?! Niciuna din acestea! Unicul portret care se potriveşte slujitorului chemat de Dumnezeu în rolul biblic de pastor este acela de ispravnic. Ne rugăm ca predica aceasta să fie un bun test de auto-evaluare pentru orice ocupant sau aspirant la slujba de episcop al Adunării lui Cristos.

În sfârşit, surpriza acestui număr este suplimentul care conţine un interviu cu pastorul Adunării Baptiste Independente din Beiuş, Petru Beltechi. Cu siguranţă că mărturia acestui demn urmaş al lui Chefa va reprezenta o încurajare şi provocare pentru toţi împreună-slujitorii bisericilor locale din ţara noastră.

Descarcă acest buletin +

Atingerea unui ţel nu este cel mai important lucru, autenticitatea este.

Dacă autorul ei a fost creştin sau nu, nu ştim, dar afirmaţia sa este un adevăr de netăgăduit. Personal, cred că autenticitatea este o floare rară în lumea în care trăim.  Întregul peisaj al vieţii, care ar trebui să fie spiritual, a fost înlocuit de ceea ce este natural sau superficial, în cel mai rău caz, cu artificialul. Întreaga lume este un spectacol, de cele mai multe ori ieftin şi imoral, dar la care oamenii aplaudă, mai mult sau mai puţin conştienţi sau sinceri.

Asemenea ilustraţiei unui filosof existenţialist, oamenii sunt într-un teatru pe a cărui scenă se perindă trupe de artişti de toate felurile şi valorile, iar spectatorii, adică oamenii lumii (chiar şi noi?) aplaudă. La un moment dat directorul teatrului intră pe scenă  şi îşi cere scuze pentru întrerupere, anunţând un incendiu în clădirea teatrului.

Oamenii, obişnuiţi cu măştile, nu discern adevărul, şi, crezând că e vorba de o altă reprezentaţie, aplaudă. Cu cât mai personal, mai real şi mai autentic este directorul în implorare, cerând oame-nilor să părăsească în ordine sala, pentru a-şi scăpa vieţile, cu atât mai lungi şi mai intense sunt aplauzele oamenilor. Care-i finalul? Pentru că nu au recunoscut autenticitatea adevărului şi a avertizării sale, directorul se dă bătut şi fuge de pe scenă. Clădirea învăluită în foc se prăbuşeşte peste cei care nu au avut priceperea de a recunoaşte ce este autentic.

Ceea ce ar trebui să ne provoace durere nu este atât de mult soarta oamenilor, cât nepăsarea lor faţă de Dumnezeu, care este Cel Autentic

Iesus Cristos este Acelaşi, şi ieri, şi azi şi pentru totdeauna” (Evrei 13:8).

Ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva şi noi, creştinii baptişti fundamentalişti, am devenit doar o „trupă de teatru” care să-i distreze pe oameni sau, şi mai rău, de care oamenii să se distreze.

Dacă nu suntem deja în starea aceea, s-ar putea să ajungem curând la ea, dacă nu vom înţelege nevoia de a reveni la autenticitatea fundamentalismului biblic. Nu dintr-o dată, asemenea liberalilor în teologie, ci pas cu pas, puţin câte puţin, putem renunţa la autenticitate pentru a primi aplauzele celor pe care încercăm să-i „câştigăm la Cristos”.

Pentru a înţelege importanţa autenticităţii, să nu uităm că, deşi Dumnezeu doreşte „ca toţi oamenii să fie mântuiţi” (1 Timotei 2:4), El nu este dispus să Se schimbe pentru a-Şi realiza visul. Atât de mult ţine Dumnezeu la autenticitatea Sa încât a fost gata să devină El Însuşi soluţia mântuirii noastre, dându-L pe Fiul Său să moară pentru noi şi în locul nostru. „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6) este un adevăr de necontestat şi încurajator. În El nu este „nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacob 1:17). Avem un Dumnezeu autentic! Glorie şi onoare Lui! În acelaşi fel, Cuvântul lui este autentic, adică adevărat şi permanent: „Cuvântul Domnului rămâne în veac” (1 Petru 1:25).

Prin acest număr al revistei noastre, care dorim să devină Vocea Baptistă a României, vrem să vă chemăm la o revenire la autenticitatea biblică, adică la asemănarea cu Dumnezeul nostru autentic. Pastorul nostru, profesori şi studenţi ai Colegiului Baptist Independent „Bereea” din Beiuş vă invită să citiţi, în rugăciune, articolele şi cugetările lor asupra acestui subiect. Alte articole au fost traduse din surse autentice şi ne rugăm să fie şi ele spre încurajarea şi întărirea celor ce le citesc.

Fraţilor, veniţi să ne întoarcem la autenticitatea fundamentalismului biblic, ştiind că, deşi am putea fi înfrânţi din această cauză la nivel personal, Dumnezeul nostru şi Cuvântul Său nu pot fi înfrânţi!

Descarcă acest buletin +

Aveţi dreptate! Nu se poate compara darul nostru cu Darul lui Dumnezeu pe care l-am primit în urmă cu peste 2000 de ani, în ieslea Betleemului. După cum veţi vedea, majoritatea paginilor acestui număr sunt dedicate Darului lui Dumnezeu pentru omenire, Iesus Cristos.  Speranţa noastră este ca prin citirea articolelor, credinţa noastră să fie întărită, încurajată şi provocată spre creşterea în harul şi cunoaşterea Domnului nostru Iesus Cristos.

Înainte să începeţi însă citirea paginilor următoare, vă provoc la o meditaţie. Altfel spus, înainte de a primi Darul, pe Iesus Cristos, haideţi să Îi dăruim noi ceva. Oare avem ce? Poate că magii Răsăritului ne pot da un ajutor în această privinţă. O, nu vă gândiţi la darurile lor fizice – aur, tămâie, smirnă – nici la semnificaţia spirituală a acestora, ci la caracterul acestor oameni care se vede prin ceea ce au făcut ei. Oare a fost impresionat Tatăl de ce au făcut ei? Cu siguranţă! Oare i-a plăcut ce au spus ei? Bineînţeles! Dar ce L-a încântat cel mai tare? Ceea ce au fost aceşti oameni de rang înalt în inimile lor!

Descarcă acest buletin +

Misiunea biblică nu are nimic de-a face cu acest tip de turism bisericesc. Iată de ce este atâta nevoie să regândim misiunea, de data aceasta din punct de vedere biblic.

Mai devreme sau mai târziu, o biserică moare dacă nu este implicată în Marea Trimitere (Matei 28:18-20). Ce să facem ca adunarea noastră să nu moară? Există mai multe elemente care fac o biserică să reziste în timp. În primul rând, temelia bisericii trebuie să fie Cristos; apoi sunt esenţiale doctrina si practica, fără a lăsa deoparte spiritul misionar.  Iată ce spune Biblia în Fapte 1:8

Ci veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi, si veţi fi martorii Mei atât în Ierusalim, cât si în toată Iudeea si Samaria şi până la marginea pământului.

Acest verset atât de cunoscut ne spune că suntem martorii lui Cristos atât în Ierusalim, cât şi-n Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului: adică în
acelaşi timp în toate aceste locuri. E greşit să gândeşti că mergi în alt loc după ce ai terminat cu Ierusalimul, de exemplu, pentru că niciodată nu putem isprăvi lucrarea într-un anumit loc. Atunci când ne aţintim privirea la un singur loc, la oraşul nostru, ne lipsim de noi ocazii de a-L vedea pe Domnul lucrând în vieţile altora, în ţară şi peste hotare.

Descarcă acest buletin +