Mesaje predicate de Walter Stevens

Poziţia noastră în Cristos

De Walter Stevens, duminică, 2 octombrie 2011

Conferinţă misiune

Da, ştim care este poziţia noastră în Cristos. Dar uităm aşa de repede. De aceea nici nu suntem o armată angajată în bătălia spirituală. Dar putem deveni.  Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Setea omului

De Walter Stevens, duminică, 2 octombrie 2011

Conferinţă misiune

De multe lucruri le este sete creştinilor de azi, ca şi cum apa vieţii nu mai este de ajuns. Şi se duc şi se adapă la fântâni străine, chiar la fântâni duşmane. Opreşte-te creştine! Iar tu care eşti pierdut vino să bei din apa vieţii veşnice.  Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Cel preaiubit

De Walter Stevens, vineri, 30 septembrie 2011

Conferinţă misiune

Ioan a fost apostolul preaiubit al Domnului Isus. Binecuvântările lui pot fi şi inecuvântările tale!  Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Ce poţi cumpăra cu credinţa

De Walter Stevens, joi, 29 septembrie 2011

Conferinţă misiune

Oricui îi place să cumpere cât mai mult la un preţ cât mai mic. Astăzi vom merge la cumpărături şi vă voi arăta cum puteţi face acest lucru în domeniul spiritual. Căci Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă:

Cumpără adevărul şi nu-l vinde, înţelepciunea, învăţătura şi priceperea.

Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Simboluri ale crucii

De Walter Stevens, miercuri, 28 septembrie 2011

Conferinţă misiune

Pavel a fost un om învăţat dar crucea Mântuitorului Său, Domnul Isus Cristos a fost cel mai important simbol al credinţei sale.

În ce mă priveşte, departe de mine gîndul să mă laud cu altceva decît cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume! (Galateni 6:14)

Crucea ar trebui să fie şi pentru noi cel mai important simbol. Astăzi aş dori să împărtăşesc alte câteva lucruri pe care le simbolizează crucea pentru mine, şi sper să devină şi simbolurile dumneavoastră.  Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Gata cu Iacov!

De Walter Stevens, duminică, 17 octombrie 2010

Conferinţă de evanghelizare şi trezire spirituală

Înainte ca Dumnezeu să-L binecuvânteze pe Iacov, a trebuit să-i schimbe numele. Această schimbare a numelui a fost expresia schimbarii profunde care a avut loc în viaţa sa, în momentul în care s-a întâlnit faţă în faţă cu Domnul Isus. Tu ai un nume nou? Ai o “umblare” schimbată?  Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Funia împletită în trei

De Walter Stevens, duminică, 17 octombrie 2010

Conferinţă de evanghelizare şi trezire spirituală

Sunt multe gropi în care putem cădea. Şi tu poate că te afli chiar acum într-o astfel de groapă, fie ca este o groapă financiară, o groapă a sănătăţii sau o groapă în căsnicie. Dumnezeu este gata să-ţi arunce funia salvatoare. Nu este orice funie, este o funie împletită în trei care nu se rupe uşor.  Ascultă sau descarcă acest mesaj +