Necunoaşterea sau înţelegerea greşită a darurilor spirituale pe care le împarte Duhul Sfânt în trupul local al lui Cristos au dat naştere la tot felul de atitudini şi situaţii. De la frustrare până la îngâmfare, de la nepăsarea totală pâna la ani de viaţă petrecuţi în cereri stăruitoare pentru un anumit dar, mulţi oameni au fost lipsiţi de adevărata binecuvântare de a folosi darurile cu care au fost echipaţi de Duhul lui Dumnezeu pentru zidirea bisericii locale şi împlinirea Marii Trimiteri, spre slava Domnului. În această lecţie vom studia învăţătura Scripturilor cu privire la darurile spirituale şi vom privi la câteva daruri permanente ale Duhului Sfânt. În rugăciune, cere-I lui Dumnezeu să-ţi arate darurile tale şi foloseşte-le spre gloria lui Cristos.
Exprimă-ţi părerea completând următorul formular:
Articole