Rugăciune pentru noul an

—1 ianuarie 2012


de Petru Beltechi

Cu toţii suntem de acord că robul Domnului Moise a fost personajul care a dominat scena Vechiului Testament aşa cum Domnul Isus a dominat-o pe cea a Noului Testament. Amândoi au excelat însă într-un domeniu în care noi astăzi avem multe de învăţat şi recuperat – rugăciunea.

Moise a învăţat să se roage datorită situaţiilor prin care a trecut cu poporul şi mai ales datorită răzvrătirii lor. Exod 33 ilustrează bine această afirmaţie. Poporul se răzvrătise împotriva lui Dumnezeu în timp ce Moise era pe Muntele Sinai ca să primească tablele legii, căzând în păcatul idolatriei.

Iată de ce vă propun astăzi în prima zi din noul an să adoptăm viaţa de rugăciune a lui Moise ca şi modelul nostru de viaţă pentru anul în care intrăm. Vom privi în rugăciunea lui Moise ca să ne unim cu el şi să-I cerem Domnului trei lucruri: arată-mi căile tale, asigură-mă de prezenţa Ta şi arată-mi slava Ta. 

Descarcă acest mesaj +

Exprimă-ţi părerea completând următorul formular:

Care este a treia lună din an?