Rezolvarea unui conflict

—26 iulie 2009


de Petru Beltechi

Faptele Apostolilor

Cum au rezolvat apostolii conflictul dintre Evanghelia autentică şi cea falsă? Au apelat la Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că ei credeau în autoritatea finală a Scripturilor în toate lucrurile. Dar noi, azi, mai credem în autoritatea finală a Scripturilor? Ştiţi că de multe ori, după ce încercăm tot felul de soluţii omeneşti, după ce epuizăm totul, într-un târziu ne aducem aminte şi de autoritatea finală a Scripturilor şi apoi spunem că am făcut totul după Scripturi.

Totuşi, dacă citim paragraful care urmează deciziei luate în biserica din Ierusalim, vom descoperi un alt conflict, între Pavel şi Barnaba. Acest conflict nu s-a rezolvat şi a dus la separare.

Cum este posibil să rezolvi un conflict atât de important în biserică şi să nu poţi rezolva o dispută între doi oameni a lui Dumnezeu? Iată de ce astăzi mi-am intitulat mesajul: Cum se pot rezolva disputele? Se pot rezolva toate disputele? 

Descarcă acest mesaj +

Exprimă-ţi părerea completând următorul formular:

Care este a treia lună din an?