Mesaje predicate în decembrie 2010

Învaţă închinarea de la magi!

De Petru Beltechi, duminică, 26 decembrie 2010

Cu siguranţă că subiectul închinării este un subiect controversat astăzi în cercurile evanghelice de la noi, şi asta din pricina crizei spirituale şi a apatiei spirituale din biserici. Însă această confuzie cu privire la închinare se datorează în primul rând necunoaşterii Scripturilor. Dumnezeu nu ne-a lăsat nici un domeniu al vieţii de creştin fără învăţături solide şi clare. Când vorbim despre închinarea privată şi cea în public, nu găsim un capitol sau două în Scripturi care să poarte acest titlu, dar dacă citim cu atenţie Scripturile vom găsi în destule locuri care este închinarea plăcută Domnului.

Iată de ce vă propun să ne folosim de închinarea magilor, cu ocazia naşterii Domnului Isus, şi să descoperim împreună elementele unei închinări biblice.  Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Eliberarea lui Lot

De Petru Beltechi, duminică, 19 decembrie 2010

Învăţături din viaţa lui Lot

Merita Lot să fie salvat? Efortul lui Avraam de a-l salva este un har arătat de Dumnezeu încă o dată lui Lot. Observaţi comportamentul lui Avraam: nu i-a reproşat nimic lui Lot, nici măcar alegerea lui greşită de a se muta în Sodoma pentru a doua oară.

Acţiunea lui Avraam ilustrează foarte bine harul lui Dumnezeu, iar Lot îl reprezintă pe păcătos în egoismul său, în lăcomia şi căile sale lumeşti.

A înţeles oare Lot avertizarea pe care Dumnezeu i-a făcut-o prin deportarea şi eliberarea sa?  Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Ai loc pentru Isus?

De Petru Beltechi, duminică, 19 decembrie 2010

Nu ştia Isus că nu este bine venit în această lume? Ştia! Atunci de ce a venit?

A venit pentru că ne iubeşte, a venit să moară în locul nostru, a venit să rezolve problema păcatului din viaţa noastră, a venit să dărâme zidul care ne desparte de Dumnezeu. A venit să ne dea o viaţă nouă, să ne nască din nou ca să putem prin El să avem o relaţie personală cu Dumnezeu. A venit să ni-L arate pe Tatăl şi să ne spună că Tatăl este aşa cum este Fiul în caracter.

De ce ai venit Isuse în această lume păcătoasă? Pentru că nimeni în afară de Isus nu poate să ne mântuiască!

În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi. (Fapte 4:12)

Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Existenţa şi originea lui Satan

De Lionel Mischie, duminică, 19 decembrie 2010

Învăţătura despre îngeri şi Satan

Două acuzaţii sunt aduse de către cinici creştinilor: DACĂ Dumnezeul vostru este aşa de înţelept, de ce l-a creat pe Satan şi DACĂ Dumnezeul vostru este aşa de puternic de ce nu îl distruge pe Satan? Răspunsul biblic este: nu a făcut-o dar o va face! Dumnezeu nu l-a creat pe Satan ca fiind Satan, şi Dumnezeu îl va distruge pe Satan.  Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Deportarea lui Lot

De Petru Beltechi, duminică, 12 decembrie 2010

Învăţături din viaţa lui Lot

Experienţa deportării lui Lot ilustrează cât poate pierde o persoană atunci când posesiunile materiale devin prioritate pentru viaţa sa. Prin ocuparea Sodomei de către confederaţia condusă de Chedorlaomer, Lot a devenit prizonier de război. Probabil că trecând prin Valea Iordanului şi privind spre dealurile care străjuiesc valea, s-a întrebat, oare unde eşti unchiule Avraam? Cu siguranţă că văzându-se legat şi-o fi zis – mai bine rămâneam cu unchiul meu…  Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Misiunea lui Mesia

De Petru Beltechi, duminică, 12 decembrie 2010

Cine este Isus? Care este scopul misiunii Sale pe acest pământ? Cred că răspunsul la aceste întrebări îl putem afla atunci când cercetăm Scripturile. Cum Scripturile au înregistrat şi cuvintele lui Isus, astăzi vă propun să găsim răspunsul la aceste întrebări atât de importante pentru viaţa oricărui om din afirmaţiile făcute de Domnul Însuşi şi înregistrate de evanghelistul Luca.  Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Îngerii căzuţi (II)

De Lionel Mischie, duminică, 12 decembrie 2010

Învăţătura despre îngeri şi Satan

Pentru o mare parte a lumii de azi demonii nu sunt decât personaje de filme de groază, de jocuri pe calculator sau chiar de desene animate. Însă noi creştinii nu trebuie să uităm nici o clipă că suntem într-un război spiritual în care Satan şi îngerii lui fac tot ce pot pentru a se opune planului lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, pentru familia noastră şi pentru biserica noastră.  Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Îndoiala lui Zaharia

De Petru Beltechi, miercuri, 8 decembrie 2010

Dacă Zaharia şi Elisabeta l-ar fi avut pe Ioan în tinereţe, ar mai fi căpătat Dumnezeu aceaaşi glorie? Dumnezeu şi-a mai arătat tot aşa slava Sa dându-le lui Avraam şi Sarei un fiu tot la bătrâneţe.

Cu siguranţă că ei s-au rugat să aibă un fiu încă din tinereţe şi Dumnezeu le-a confirmat, prin îngerul care i s-a arătat în Templu lui Zaharia, că le-a auzit rugăciunea, dar au trebuit să aştepte pentru că nu sosise vremea să se nască cel ce urma să pregătească Calea Domnului.

Nu uitaţi, Dumnezeu este suveran, face ce vrea, când vrea şi nimeni nu se poate opune planului Său.  Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Azimile curăţiei

De Dr. David Potter, duminică, 5 decembrie 2010

Cina Domnului, este unul din cele două “ritualuri”, alături de botez, lăsate de Dumnezeu bisericii, în Noul Testament. Care sunt lucrurile de care trebuie să ne amintim atunci când luăm Cina?  Ascultă sau descarcă acest mesaj +

Ce este biserica?

De Dr. David Potter, duminică, 5 decembrie 2010

Înţelegem noi oare cu adevărat importanţa bisericii locale? Înţelegem noi importanţa pe care o are fiecare piatră din edificiul bisericii? Daca da, este oare atitudinea noastră faţă de biserică corectă?  Ascultă sau descarcă acest mesaj +