Două ordonanţe

rmând acrostihul distinctivelor baptiste, următoarea distinctivă a unei biserici baptiste adevărate este faptul că acceptă doar două ordonanţe (rânduieli) care au fost poruncite de Domnul Iesus Cristos: Botezul şi Cina Domnului.

B – Biblia ca autoritate
A – Autonomia bisericii locale
P – Preoţia credincioşilor
T – Două ordonanţe (Botezul şi Cina Domnului)
I – Libertatea sufletească individuală
S – Membri salvaţi ai bisericii
T – Două slujbe în biserică (Pastorul şi Diaconii)
S – Separarea bisericii de stat

La prima privire, ar putea părea că această distinctivă este de o importanţă minoră. Însă, exact acest subiect a dus la moartea multor anabaptişti. Metoda şi motivul botezului ţin de o credinţă care a condamnat pe mulţi la separarea veşnică de Dumnezeu. Am auzit un preot care spunea următoarele lucruri în timp ce boteza un bebeluş: „Prin botez noi devenim parte a Trupului lui Cristos.” Aceasta este o minciună a diavolului care a trimis milioane de oameni în iad.

Acest subiect este important în România din cauza a ceea ce practică mulţi baptişti de aici. A fost un lucru neplăcut pentru mine să vorbesc cu unii despre mântuirea lor şi să-i aud spunându-mi data la care au fost botezaţi. Chiar dacă biserica lor baptistă nu declară oficial că botezul completează (desăvârşeşte) mântuirea, practic acest lucru îl cred mulţi. Eu fac o paralelă între aceasta şi multe practici ale Bisericii Ortodoxe. Există multe practici păgâne ale Bisericii Ortodoxe care nu sunt o parte a crezului oficial. Totuşi, aceste practici nu numai că sunt tolerate de preoţi, dar deseori sunt folosite de preoţi pentru a păstra influenţa lor asupra oamenilor. Mulţi pastori baptişti români au procedat la fel în ceea ce priveşte botezul, membralitatea bisericii şi securitatea veşnică.

Acesta este un paradox ciudat – aceia care sunt numiţi baptişti (cu excepţia multor baptişti din Romania) pun un accent mai scăzut asupra botezului decât non-baptiştii. Noi nu botezăm niciodată un bebeluş. Noi nu facem din botez o parte a mântuirii şi nici o dovadă a mântuirii. Botezul este o poruncă care ne aşteptăm să fie împlinită şi este o cerinţă pentru a deveni membru într-o biserică baptistă locală, dar nu are nimic de-a face cu mântuirea.

În Mărturisirea Schleitheim (1527), anabaptiştii şi-au formulat înţelegerea cu privire la botez. O parte a afirmaţiei lor sună aşa: „Botezul va fi administrat tuturor acelora care au înţeles pocăinţa şi transformarea vieţii şi care cred cu adevărat că păcatele lor sunt îndepărtate de Cristos şi tuturor acelora care umblă în învierea lui Iesus Cristos.” („Anabaptiştii şi botezul credincioşilor” de Richard Muller) Această afirmaţie pare să oglindească ceea ce practică mulţi pastori baptişti români. Adică, după o declaraţie a credinţei, noul credincios trebuie întâi să-şi „dovedească” mântuirea (printr-o viaţă schimbată) astfel încât pastorul şi diaconii bisericii să fie satisfăcuţi înainte ca să i se permită persoanei respective să fie botezată. De altă parte, multe biserici americane urmează practica care pare să fie arătată în Faptele apostolilor. Şi anume, un nou credincios este botezat cât mai curând posibil, uneori chiar în aceeaşi zi, după ce s-a spus o rugăciune. Ambele practici au asociate câteva probleme serioase. Însă nu este scopul acestui articol să ne referim la acestea pe larg. În acest moment, este de ajuns să spunem că botezul este un act serios care cere o atenţie sobră şi o decizie gândită.

Acum, de ce două ordonanţe? Pentru ca o biserică nou-testamentală să urmeze o anumită practică religioasă, acel act religios trebuie să îndeplinească trei cerinţe. Ea trebuie să fi fost poruncită de Cristos, trebuie să fi fost practicată de biserica primară şi trebuie să fi fost explicată în epistolele Noului Testament. Există doar două acte religioase care îndeplinesc toate aceste trei cerinţe: botezul şi cina Domnului. Practica spălării picioarelor în cadrul anumitor grupări religioase nu îndeplineşte cele trei condiţii.

Biblia nu spune nimic despre faptul că aceste două ordonanţe sunt mijloace sacramentale. Adică, nu sunt acte religioase prin intermediul cărora cineva primeşte o anumită măsură a harului lui Dumnezeu pentru un anumit scop. De fapt, Biblia ne învaţă exact opusul (vezi Efeseni 2:8, 9).

Cu privire la botez, să privim acum la învăţăturile specifice ale Noului Testament.

1. A fost poruncit de Cristos (Matei 28:18-20).
2. A fost practicat de biserica primară (Fapte 2:42; 8:35-40; 10:44-48; 16:31-33). A fost o cerinţă pentru calitatea de membru în biserică (Fapte 2:41-43). Întotdeauna a urmat convertirii. Nu a fost văzut niciodată ca având putere mântuitoare. Singurii botezaţi au fost cei care au crezut în Domnul Iesus Cristos (Marcu 16:16; Fapte 2:37-41; 16:14, 15). Nu există nicio referinţă la botezul vreunui bebeluş în Noul Testament.
3. Metoda corectă este imersiunea. Cuvântul grecesc înseamnă „a imersa, a scufunda”. Cuvântul „botez” este o transliterare din limba greacă în limba română. Într-un fel, cuvântul „botez” nici nu ar fi trebuit să existe. Printr-o definiţie corectă ar fi trebuit să fim numiţi „imersionişti”. Numai prin imersiune poate fi corect ilustrată moartea, îngroparea şi învierea lui Iesus Cristos înaintea celor care asistă la serviciul de botez. În limba greacă există cuvinte diferite pentru „a stropi” sau „a vărsa”. Acestea nu sunt însă niciodată folosite în legătură cu botezul. Când avea loc un botez în Noul Testament, întotdeauna exista la dispoziţie o cantitate mare de apă, indicând că avea loc imersiunea (Matei 3:5, 6; Matei 3:16; Fapte 8:38).
4. Autoritatea corectă pentru botezare este biserica locală. În Faptele apostolilor, credincioşii au fost imediat asociaţi bisericii locale când au fost botezaţi (2:41).Au fost botezaţi credincioşi şi în Samaria (Fapte 8:5-12) fiind întemeiate biserici acolo (Fapte 9:31). Când un misionar merge într-o altă ţară, el rămâne sub autoritatea bisericii care l-a trimis. Când el ajunge să organizeze un grup de credincioşi într-o nouă biserică locală, atunci acea biserică continuă să evanghelizeze şi să boteze în calitatea ei de biserică baptistă independentă aflată sub autoritatea lui Iesus Cristos. Nu este niciodată corect ca un individ să boteze noii credincioşi fără autoritatea unei biserici locale. Ar trebui notat aici că validitatea botezului depinde de caracterul şi mărturia credinţei candidatului la botez, şi nu de a celui care administrează botezul. În Noul Testament nu există calificări obligatorii pentru cei care botează. Observăm doar faptul că ei erau ucenici.
5. Botezul este o reprezentare, o tipologie sau o ilustraţie a mântuirii. Este răspunsul unei conştiinţe bune, un act de ascultare, faţă de Dumnezeu (1 Petru 3:21; Romani 6:7). Este un memorial al morţii, îngropării şi învierii lui Cristos (Romani 6:3), un simbol al relaţiei credinciosului cu Cristos (Romani 6:4), o profeţie a învierii credinciosului cu Cristos (Romani 6:5).

Materialul de mai sus este o privire de ansamblu bună a ceea ce trebuie să cunoască o biserică locală cu privire la botez. Există o problemă legată de acest subiect care trebuie să preocupe fiecare biserică, şi anume, acceptarea ca membrii a celor care au fost botezaţi într-o altă biserică. De cele mai multe ori aceasta nu este o problemă majoră. Când o persoană dintr-o biserică baptistă independentă se mută într-o altă localitate şi doreşte să se alăture altei biserici baptiste independente, biserica care-l primeşte va lua legătură, de obicei, cu biserica care-l trimite. Dacă nu există o problemă de păcat sau de disciplinare a bisericii, persoana este primită cu căldură în noua biserică. Singura excepţie tristă în această privinţă a fost menţionată în articolul despre autonomia bisericii locale. S-a observat că în rândurile celor cunoscuţi ca baptişti Landmark, există mulţi care cred că singurul botez valabil este cel care are loc într-una din bisericile lor. În acest fel ei acţionează foarte asemănător cu o denominaţie sau uniune.

În cea mai mare parte, botezul unei persoane este acceptat când transferul calităţii de membru este dintr-o biserică cu „aceeaşi credinţă şi practică.” Aceasta este expresia cheie şi aici se nasc şi dezacordurile între diferite biserici baptiste locale independente. Cum definim „aceeaşi credinţă şi practică”? După clarificarea mântuirii persoanei (ceea ce este important pentru binele etern al persoanei) al cui botez este acceptat ca valid? Evident, botezul bebeluşilor este respins de toţi baptiştii independenţi. Dacă o persoană este mântuită şi pretinde că botezul său ca bebeluş este valid, nu cunosc nicio biserică din rândurile noastre care o va accepta ca membru. Dar care este situaţia celor care au fost cu adevărat mântuiţi (dovedit prin mărturia şi trăirea lor) şi botezaţi prin imersiune într-o biserică pentecostală sau a creştinilor după evanghelie sau baptistă din uniune? Totul depinde de modul în care fiecare biserică defineşte „aceeaşi credinţă şi practică” (ar trebui observat că în această discuţie nu sunt incluse culte (secte) ca mormonii, martorii lui Iehova sau adventiştii. Acestea sunt secte eretice care nu au nicio legătură cu evanghelia lui Iesus Cristos, iar membrii acestor secte au nevoie, întâi de toate, de mântuire. De asemenea, nu intră în discuţie cei care au fost „botezaţi” prin stropire sau vărsare. Ei nu au fost cu adevărat botezaţi!)

Problema nu va fi niciodată rezolvată universal deoarece suntem independenţi, iar acest aspect dă frumuseţea unei biserici baptiste locale independente. Fiecare biserică este liberă înaintea lui Dumnezeu şi a lui Iesus Cristos să decidă care poziţie este cea mai biblică. Deoarece nici unii dintre noi nu sunt infailibili, va exista o diferenţă a poziţiilor noastre. Cunosc pe unii care nu ar accepta botezul unui credincios dintr-o biserică baptistă de uniune. Cunosc pe alţii care ar accepta acest caz, dar a respinge botezul unui credincios dintr-o biserică pentecostală sau a creştinilor după Evanghelie. Fiecare biserică baptistă locală independentă trebuie să urmeze călăuzirea Duhului Sfânt cât de bine poate şi nu trebuie să judece alte biserici baptiste independente care nu sunt de acord cu poziţia ei.

Şi acum, să privim la cea de-a doua ordonanţă – cina Domnului. Subiectul acesta este mai puţin controversat ca acela al botezului.

1. A fost poruncită de Cristos (Matei 26:26-29; Marcu 14:22-25; Luca 22:14-20; 1 Corinteni 11:23-34).
2. A fost ţinută în bisericile locale (Fapte 2:42; 20:7; 1 Corinteni 11:20, 33, 34). Învăţătura lui Paul din 1 Corinteni a fost dată unei biserici locale. Este corect să observăm că această ordonanţă este numai în contextul unui serviciu al bisericii locale. Nu este niciodată corectă participarea la cina Domnului pe o plajă, cu un grup de adolescenţi, folosind chipsuri în locul pâinii nedospite şi cola în locul rodului viţei! (Acest lucru l-a făcut cu mulţi ani în urmă un grup dintr-o biserică evanghelică, în timpul unei excursii la Marea Neagră, lângă Constanţa.)
3. Numai credincioşii născuţi din nou şi botezaţi ar trebui lăsaţi să participe.
4. Credincioşii care au un stil de viaţă păcătos nu ar trebui să participe până nu se pocăiesc (1 Corinteni 5:9-12; 11:27-32).
5. Singura dezbatere cu privire la cina Domnului este legată de cei cărora li se permite să participe la cina Domnului. Există trei poziţii diferite la care aderă baptiştii independenţi. Prima este denumită „cina deschisă”. Conform acestei poziţii orice credincios declarat poate participa, indiferent de asocierea bisericească sau poziţia doctrinară. Nu cunosc nicio biserică baptistă independentă din România care practică această poziţie. A doua poziţie este denumită „cina apropiată”. Aceasta permite participarea credincioşilor din alte biserici care sunt mântuiţi, botezaţi biblic şi care trăiesc în părtăşie cu Dumnezeu. A treia poziţie este „cina închisă”. Conform acesteia numai membrii bisericii locale respective au voie să participe la îndeplinirea acestei ordonanţe. Eu personal cred că cea de-a doua poziţie, „cina apropiată”, reprezintă ceea ce s-a practicat în Noul Testament.

Cina Domnului este o comemorare a morţii lui Cristos (1 Corinteni 11:24, 25). Elementele sunt simboluri ale trupului frânt al lui Cristos şi al sângelui Său vărsat (1 Corinteni 10:16; 11:24, 25). Cina este o profeţie a revenirii lui Cristos după noi şi a cinei noastre cu El în Cer (Matei 26:29; Marcu 14:25; Luca 22:16; 1 Corinteni 11:26).

Aceste două ordonanţe, botezul şi cina Domnului, au fost poruncite de către Cristos. Nu există nicio dovadă în Noul Testament că există vreo valoare sacramentală (sfinţitoare) în vreuna din ele.

Exprimă-ţi părerea completând următorul formular: