Autonomia bisericii locale

e vom uita acum la cea de-a doua poziţie distinctă la care aderă adevăraţii baptişti – autonomia bisericii locale. Tematica la care se referă acest subiect are de a face cu relaţia pe care o biserică (adunare) locală o are cu alte biserici şi cu orice altă organizaţie eclesiastică întemeiată de om. Această doctrină a Noului Testament implică mai mult decât putem noi prezenta în acest articol. Totuşi, sunt câteva chestiuni la care trebuie să privim înainte de a cerceta Scripturile pentru a găsi învăţătura fundamentală cu privire la independenţa bisericii locale faţă de orice control din exterior.

Primul lucru pe care trebuie să-l determinăm este la ce ne referim prin cuvântul „biserică”. Este de importanţă vitală să înţelegem ce este biserica înainte de a lua în discuţie modul în care ea funcţionează. Primul pas în acest proces este să înţelegem cuvântul pe care-l traducem cu „biserică”. Cuvântul grecesc este „ekklesia”. El înseamnă ad-literam „cei chemaţi afară”. De aici ideea potrivit căreia biserica este un grup de oameni pe care Dumnezeu i-a „chemat afară” sau i-a separat pentru Sine Însuşi. Un studiu cu privire la folosirea cuvântului în Noul Testament ne va ajuta în munca noastră de definire a termenului „biserică”.

Cuvântul „ekklesia” se găseşte de 115 ori în Noul Testament. De cinci ori este folosit într-un sens generic, referindu-se la o adunare necreştină (Fapte 7:38; Evrei 2:12 – aici se referă la adunarea lui Israel din Vechiul Testament; Fapte 19:32, 39, 41 – aici se referă la adunarea civilă din Efes). De aproximativ 18 ori, cuvântul „ekklesia” se referă la ceea ce este numit „biserica universală”. Acesta este un termen respins de mulţi baptişti independenţi. În paragraful următor mă voi referi la această problemă, înainte de a continua tema noastră. Aceste referinţe sunt: Matei 16:18; 1 Corinteni 12:28, 15:9; Galateni 1:13; Efeseni 1:22, 23 (compară cu 3:6), 3:10, 21, 5:23-32; Filipeni 3:6; Coloseni 1:18, 24; Evrei 12:23. Mai rămân vreo 92 de locuri din Noul Testament unde cuvântul „ekklesia” se referă la o adunare locală de credincioşi care se adună laolaltă pentru închinare. Iată de ce este important să observăm că Biblia pune accent pe adunarea locală, nu pe „biserica universală”.

După cum este menţionat mai înainte, termenul „universal” este respins de mulţi baptişti independenţi. O parte a motivului pentru aceasta este faptul că unii credincioşi folosesc acest adevăr ca o scuză pentru abandonarea adunării locale. Astfel de credincioşi se asociază deseori cu organizaţii para-bisericeşti. Făcând aşa, ei „scapă” de responsabilităţile calităţii de membru al bisericii locale, simţindu-se totuşi „bine” cu privire la „lucrarea lor pentru Dumnezeu”. Noi respingem acest mod de gândire ca fiind nebiblic. Dincolo de aceasta însă, există versete în Noul Testament care trebuie să se refere la întregul Trup al lui Cristos, din care fac parte toţi credincioşii, din toate bisericile, din toate veacurile. Dacă veţi căuta în Bibliile voastre toate versetele din paragraful de mai sus, cred că veţi fi de acord că majoritatea acelor versete, dacă nu chiar toate, se referă la Trupul lui Cristos ca un întreg colectiv şi nu la o anumită biserică locală. Unii din cei care resping termenul „universal” admit că cel puţin o parte din aceste versete se referă la biserică „în general”. Pentru acest autor, termenii reprezintă acelaşi lucru.

Încă o chestiune secundară înainte de a continua subiectul nostru principal. Există unii baptişti independenţi care au două învăţături cu privire la acest subiect pe care eu le consider erezie (erezie – o învăţătură falsă care dezbină fraţii). Una dintre ele este cunoscută sub numele de „Mireasa baptistă”. Ideea este că numai baptiştii alcătuiesc Mireasa lui Cristos. Toţi ceilalţi credincioşi sunt „prietenii Miresei”. „Prietenii Miresei” vor fi în cer, dar asemenea unor cetăţeni de rangul al doilea. Noi respingem categoric această învăţătură. Cealaltă învăţătură cu care nu suntem de acord este caracteristica baptiştilor Landmark (piatră de hotar). Mulţi dintre ei, dacă nu chiar toţi, învaţă că numai cei care au fost botezaţi într-una din bisericile lor sunt cu adevărat botezaţi. Ei pretind că pot trasa genealogia lor până la apostoli şi Însuşi Iesus. Pretenţia lor este că generaţia actuală de membri a fost botezată de bărbaţi care au fost botezaţi de bărbaţi, care la rândul lor au fost botezaţi de bărbaţi, ş.a.m.d., până la cei care au fost botezaţi de apostoli înşişi. Din această pricină numai aceia care au fost botezaţi în una din bisericile lor sunt cu adevărat botezaţi. Acurateţea lor istorică este îndoielnică, în cel mai fericit caz.

Permiteţi-mi să vă ofer o definiţie simplă şi scurtă, dar corectă, a cuvântului „biserică”. Biserica lui Dumnezeu este „acel trup de credincioşi, de la Rusalii până la Răpire, care se manifestă în adunări locale”. Această definiţie este potrivită, deşi unii ar putea prefera s-o extindă pentru a include unele lucruri specifice ale funcţionării bisericii locale. În lumina paragrafelor anterioare, unii nu vor fi de acord cu privire la începerea bisericii din Fapte 2. Aceştia spun că biserica exista deja şi, la Rusalii, a fost doar împuternicită. Deşi nu sunt de acord cu această diferenţă de opinie, ea nu este o chestiune majoră şi, cu siguranţă, nu este un motiv de discordie între fraţi.

Pe baza acestei introduceri şi temelii mai degrabă lungi, vă invit să privim la afirmaţia cu privire la practica autonomiei bisericii locale. Care este baza biblică?

1. „Biserica locală este singura instituţie eclesiastică din Noul Testament”.
Biserica locală este responsabilă direct lui Cristos şi numai lui Cristos (Apocalipsa 2, 3). Cristos este Capul bisericii „în general” (Efeseni 1:22, 23) şi a bisericii locale (Efeseni 4:15, 16). Paul îi spune lui Timotei să ştie cum să se poarte, ca slujitor, în biserica locală, pe care Paul o numeşte „stâlp şi temelie a adevărului” (1 Timotei 3:1-15). Fiecare biserică individuală este responsabilă pentru păstrarea doctrinei biblice. Mai mult, Biblia interzice pastorilor să-şi supună bisericile autoritar (1 Petru 5:3). Conducerea pastorală este biblică (1 Corinteni 11:1; 1 Tesaloniceni 1:6; Evrei 13:7, 17), dar chiar în cadrul bisericii locale Biblia nu îngăduie ca un individ să dicteze guvernarea acelei adunări (1 Petru 5:2).

2. „Biserica locală este responsabilă să-şi administreze propriile probleme.”
Biserica locală îşi disciplinează proprii membri (Matei 18:15, 17; 1 Corinteni 5:1-7). Tot ea îşi alege slujitorii (Fapte 6:1-7; 20:28). Ea este răspunzătoare pentru propria integritate doctrinară (Romani 16:17, 18; Titus 3:10). Fiecare biserică locală îşi determină singură relaţia pe care o are cu alte biserici locale (Fapte 15 – acest pasaj va fi discutat mai târziu). Fiecare biserică este responsabilă pentru propriile chestiuni financiare (2 Corinteni 8:18, 19, 23). Biserica locală este responsabilă în ceea ce priveşte trimiterea misionarilor (Fapte 13:1-4).

3. Lucrarea lui Paul a fost plantarea de biserici, nu organizarea de uniuni, sinoade
sau forme autocratice de guvernare bisericească. Citiţi cartea Faptele Apostolilor şi veţi vedea cum a procedat Paul.

Există mai multe întrebări cu privire la aspectul practic al exercitării independenţei unei adunări locale. Una dintre acestea vine din Fapte 15. Dacă biserica locală este independentă, de ce s-a întâlnit biserica din Antiohia cu cea din Ierusalem? Câteva observaţii vor clarifica faptul că autonomia bisericii locale a fost respectată de fapt în acea dispută. Întâi, să observăm că problema pusă în discuţie era o erezie care fusese dusă de la o biserică locală la alta. Astfel, întâlnirea respectivă a fost o încercare de a stopa răspândirea învăţăturii nebiblice. Cei care au venit din Antiohia nu au mers la cartierul general al vreunei denominaţii, ci mai degrabă la o biserică soră. În al doilea rând, trebuie să observăm că întâlnirea a fost deschisă pentru oricine. Ea nu a fost o întâlnire închisă din care să fi fost excluşi anumiţi oameni. Decizia finală a adunării a fost că biserica din Ierusalem a recunoscut că anumiţi membri ai ei au săvârşit ceva ce ei, ca biserică locală, nu au autorizat şi nici nu au aprobat ceea ce aceştia învăţaseră în numele bisericii din Ierusalem, fără permisia pastorului şi cunoaşterea acestuia. Ca urmare, ei au respins învăţătura falsă. Dar au mai făcut ceva. Recunoscând că sunt diferenţe mari între evrei şi culturile neamurilor, biserica din Ierusalem a cerut ca neamurile să fie atente să nu ofenseze pe creştinii evrei prin anumite practici. Vedem aici exerciţiul biblic al libertăţii creştine – libertatea de a-ţi restricţiona propria activitate pentru a nu ofensa un frate.

O altă problemă practică este părtăşia dintre biserici. În rândul baptiştilor independenţi din partea de vest a României avem o părtăşie pe care am numit-o „Împreună pentru misiune”. Unul din scopurile principale ale acestei părtăşii este asigurarea unei oportunităţi colective pentru sprijinirea misionarilor plantatori de biserici. Fiecare biserică individuală implicată procedează aşa cum crede de cuviinţă. Niciuna nu este forţată să facă vreun anumit lucru. De asemenea, ne întâlnim de câteva ori pe an pentru a ne încuraja unii pe alţii şi pentru a ne bucura împreună. Toate lucrurile care eu legătură cu părtăşia sunt complet voluntare. Lucrul acesta nu este aşa cu privire la alte grupuri. În unele cazuri, dacă încerci să părăseşti „uniunea, asociaţia sau convenţia” lor, rişti să pierzi clădirea bisericii iar pastorii riscă pierderea pensiei. Pe lângă acestea, cu siguranţă vei fi calomniat de cei care odinioară te numeau „frate”.

În concluzie, autonomia bisericii locale nu este izolaţionism. Ea pune responsabilitatea pentru credincioşia faţă de doctrina biblică pe umerii fiecărei biserici locale. Când doctrina unei denominaţii este determinată de un grup mic de persoane de la cartierul general naţional, tot ceea ce trebuie să facă diavolul pentru a corupe întreaga ţară este să influenţeze acel grup restrâns. Dar, atunci când fiecare biserică urmează călăuzirea Duhului Sfânt în determinarea doctrinelor biblice este imposibil ca diavolul să aibă o influenţă atât de vastă. Aceasta este ceea ce un director de colegiu biblic numea „frumuseţea bisericii locale”. Iesus va avea întotdeauna o mărturie adevărată pe pământ deoarece, în timp ce diavolul va putea influenţa pe unii, vor exista întotdeauna alţii care vor sta lângă adevăr şi nu se vor supune presiunilor lumii, cărnii sau diavolului.

Exprimă-ţi părerea completând următorul formular: