Autoritatea biblică

a baptişti, noi declarăm că Biblia este unica noastră autoritate pentru credinţă şi practică. Cuvântul cheie este unica. Uneori veţi citi sau veţi auzi vorbind pe cineva cu privire la acest subiect şi expresia folosită va fi „autoritatea finală” sau „autoritatea decisivă”. Această expresie însă lasă să se înţeleagă faptul că există şi alte autorităţi, Biblia fiind cea finală, dacă celelalte autorităţi nu rezolvă chestiunea. Aceasta este o practică ce, în cele din urmă, îl aşază pe om şi tradiţiile acestuia deasupra Bibliei.

Hubmaier, un anabaptist convins, în timpul unei discuţii cu Zwingli, reformatorul elveţian, a spus următoarele cuvinte:

În toate disputele cu privire la credinţă şi religie, doar Scriptura, care iese din gura lui Dumnezeu, trebuie să fie standardul şi regula noastră.

Adevăraţii baptişti au păstrat această convingere de-a lungul secolelor, uneori cu preţul siguranţei lor personale.

Istoricul baptist Robert Torbet a spus următoarele cuvinte după examinarea mai multor declaraţii doctrinare baptiste cu privire la Scriptură:

Se poate spune fără ezitare că baptiştii, într-un mod universal, şi-au plasat credinţa lor necompromisă în autenticitatea Scrierilor Sacre, prin inspirarea divină a scriitorilor de către Duhul Sfânt, şi au subliniat necesitatea citirii Bibliei pentru binele personal al fiecărui creştin.

Baza biblică pentru această distinctivă este totuşi găsită în Scriptură, nu în istorie.

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:16, 17)

Pentru că profeţia n-a fost niciodată adusă prin voinţa omului; ci oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfânt. (2 Petru 1:21)

Există şi alte perspective cu privire la autoritatea biblică pe care ar trebui să le cunoaştem. Biserica Ortodoxă are ceea ce numeşte „Sfintele Tradiţii”. Lista exactă a acestor tradiţii variază de la o ţară la alta, la fel ca şi aplicaţiile acelor tradiţii. În general, autoritatea (Sfintele Tradiţii) Bisericii Ortodoxe derivă din următoarele: Scriptura, cele şapte Sinoade Ecumenice şi Crezul niceeno-constantinopolitan, sinoadele locale, Părinţii Bisericii, tradiţiile liturgice, legile canonice (reguli oficiale ale bisericii cu privire la credinţă şi practică) şi icoanele.

Vă rog să observaţi că Biblia este pomenită prima, ca şi cum ar fi cinstită deasupra celorlalte. Însă, în practică, orice lucru care contrazice Biblia primeşte prioritate înaintea ei. Cu alte cuvinte, tradiţiile oamenilor sunt preferate în dauna Cuvântului lui Dumnezeu.

Biserica Catolică are o practică similară, dar ei adaugă la tradiţiile lor şi declaraţiile Papei. Orice declară Papa ex catedra, este ca şi cum declaraţia ar fi rostită de Dumnezeu Însuşi.

Biserica Reformată pretinde că Biblia este autoritatea primară, urmată de credeurile bisericilor. Experienţa personală a unui autor depune mărturie cu privire la „predicatori prezbiterieni buni” care citează Mărturisirea Westminster cu aceeaşi ardoare şi claritate ca şi cum ar avea aceeaşi autoritate ca Scripturile. Aceştia nu ar afirma niciodată oficial că aşază credeurile pe acelaşi nivel cu Biblia, dar în practică, exact aceasta fac.

Mişcarea carismatică pretinde că Biblia este autoritatea ei, pentru ca mai apoi să ridice „experienţele personale” şi „cuvântul primit de la Dumnezeu” deasupra învăţăturilor şi principiilor biblice.

Modernismul şi liberalismul înalţă mintea şi raţiunea umană la nivelul autorităţii finale, rezultatul fiind faptul că Biblia este supusă judecăţii omului.

Deci, care este învăţătura Scripturii cu privire la autoritatea Bibliei? (Această parte a articolului este preluată dintr-un material pregătit de Dr. Fred Moritz.)

Înainte de orice, trebuie să observăm că Biblia este revelaţia lui Dumnezeu pentru om. Cunoaştem despre Dumnezeu numai pentru că El a ales să ni Se reveleze. Fără revelaţia Sa, tot ce am fi putut cunoaşte este că există un Dumnezeu; dar detaliile despre El ar fi rămas la discreţia imaginaţiei noastre. Exact acest lucru se întâmplă în religiile care refuză să accepte Biblia ca unica autoritate cu privire la Dumnezeu.

Dumnezeu S-a descoperit pe Sine într-un mod general în natură (Psalmul 19:1-6; Romani 1:20). Numim aceasta: revelaţie generală. Dumnezeu S-a descoperit pe Sine într-un mod specific în Scriptură (Psalmul 19:7-11). Numim aceasta revelaţie specială. Dumnezeu Şi-a inspirat Cuvântul (l-a înregistrat cu acurateţe şi exactitate) prin Duhul Său Sfânt (2 Timotei 3:16; 1 Petru 1:10-12; 2 Petru 1:21). De fapt, Duhul Sfânt, prin apostolul Paul, ne învaţă că unica sursă de informaţie de care avem nevoie pentru credinţa şi practica noastră este Scriptura (2 Timotei 3:16-17).

Din Romani 1 vedem că ceea ce cunoaştem despre Dumnezeu din revelaţia generală este foarte limitat. Creaţia ne învaţă că există un Dumnezeu şi că El este puternic. Ca să cunoaştem mai mult despre Dumnezeu, avem nevoie de o altă sursă de cunoaştere. Singura sursă de informaţie (vrednică de încredere) despre Dumnezeu este Biblia. Nicio altă sursă de cunoaştere nu este inspirată de Dumnezeu. Dacă vrei să cunoşti cu privire la naşterea din nou, mergi la Biblie (1 Petru 1:23). Dacă vrei să cunoşti despre persoana lui Iesus Cristos, mergi la Biblie (Psalmul 40:6, 7; Evrei 10:5-7; Ioan 5:39). Orice şi toată cunoaşterea care ne trebuie cu privire la lucrurile spirituale se găseşte în Biblie (Isaia 8:19-20). Aşadar singurele surse de informaţie cu privire la Dumnezeu sunt revelaţia generală şi cea specială. Nicio altă sursă de cunoaştere nu este vrednică de încredere.

Biblia este unica noastră autoritate pentru credinţă şi practică. Folosirea cuvintelor „finală” sau „supremă” implică existenţa altor standarde, Biblia fiind cea mai importantă dintre ele. Ideea aceasta este greşită. Nu există nicio altă autoritate. Revelaţia lui Dumnezeu a fost standardul pentru Moise (Exod 25:40; Evrei 8:5), pentru Israel (Deuteronom 4:1,2,5,6; Deuteronom 29:29), pentru Iosua (Iosua 1:8), pentru Isaia şi toţi ceilalţi profeţi (Isaia 8:20) şi pentru Iesus Cristos (Ioan 10:34, 35; Matei 5:17, 18).

Revelaţia lui Dumnezeu este (sau ar trebui să fie) standardul pentru bisericile de azi (Fapte 17:11; 1 Timotei 3:15; 2 Timotei 3:14-17; 2 Petru 3:2). Modelul bisericii primare a fost ca doctrina să conducă părtăşia (Fapte 2:42). Termenul „învăţătura apostolilor” se referă la relatările martorilor oculari (apostolii) despre viaţa şi învăţăturile lui Iesus Cristos. Duhul Sfânt le-a amintit apostolilor ceea ce le-a spus Cristos (Ioan 14:26; 15:26, 27). Darul de „apostol” a fost autoritatea bisericii până când a fost completat Noul Testament. Acest dar a încetat odată cu completarea Scripturii (1 Corinteni 13:8).

Pentru învăţătura cu privire la credinţă, practică şi predicare vezi pasaje ca Iuda 3; Romani 16:17-18; 1 Timotei 6:12; 2 Timotei 3:16-17; Fapte 20:27-28; 2 Timotei 4:2; 1 Petru 4:10-11.

Din moment ce biserica este o revelaţie a Noului Testament (Efeseni 3:1-10; Coloseni 1:24-29), Noul Testament este de o importanţă specială cu privire la doctrina bisericii. Robert Delnay a afirmat:

Adevărul este că, în timp ce întreaga Biblie este inspirată verbal şi cele două Testamente se armonizează perfect, în orice conflict aparent între Vechiul şi Noul Testament, în această eră a harului, regula Noului Testament este cea care domină. Biserica nu este Israelul, iar aceia dintre noi care suntem dispensaţionalişti am aderat la această idee de bază. Noi am acceptat principiul conform căruia în orice conflict aparent, luăm în considerare regula Noului Testament. Deseori am acceptat corolarul potrivit căruia regulile Vechiului Testament se aplică bisericii numai în măsura în care Noul Testament le repetă.

Există o binecuvântare de la Dumnezeu disponibilă individului şi bisericii locale care se vor supune Cuvântului Său. Pentru a vedea promisiunea binecuvântării individuale, citeşte versete cum ar fi: Deuteronom 29:9; Iosua 1:8; 2 Cronici 31:21; Ieremia 15:16; Iacob 1:25 şi 1 Ioan 2:14. Pentru a vedea binecuvântările promise pentru biserică, ar trebui observat faptul că ascultarea de învăţătura apostolilor (Fapte 2:42) a produs spiritualitate, unitate (2:26), o mărturie bună (2:47) şi salvarea multor suflete. Ascultarea de Scriptură (1 Corinteni 5:1-7) a dus la pocăinţă şi iertate în biserica din Corint (2 Corinteni 2:1-11).

Aplicaţia

Dacă eşti serios în învăţarea adevărului Cuvântului lui Dumnezeu, ţi-ai folosit Biblia în timp ce ai citit acest material. Dacă nu ai făcut-o, te încurajez să-ţi iei Biblia şi să citeşti versetele mai sus menţionate, în contextul lor, şi verifică pentru tine însuţi învăţătura Bibliei. Această particularitate baptistă este pusă în capul listei nu pentru că se potriveşte acrostihului din limba engleză, ci pentru că este temelia pentru toate celelalte. Ea este vitală pentru tot ceea ce cunoaştem şi credem despre Dumnezeu şi relaţia omului cu El. Dacă Biblia nu este unica ta călăuză pentru credinţă şi practică, orice formă de erezie este posibilă în viaţa ta.

De aceea trebuie să-ţi citeşti zilnic Biblia şi să meditezi la învăţăturile ei de-a lungul întregii zile.

Materialul de mai sus a fost pregătit cu ajutorul a trei surse principale: „Cârmuirea baptistă” (Baptist Polity) de Dr. Fred Moritz, „ Bazele biblice ale baptiştilor” (The Biblical Basis of Baptists) de Dr. L. Duane Brown şi materialele pregătite de pastorul Ralph Martin pentru Biserica Baptistă Memorial din Rockford, Illinois, USA.

Exprimă-ţi părerea completând următorul formular: