lirtul este o practică obişnuită şi foarte răspândită. Mulţi oameni ar spune chiar că este o modalitate perfect normală şi uneori chiar necesară de a te relaţiona la sexul opus. Unii ar putea spune că o atitudine îndrăzneață şi provocatoare este modalitatea cea mai bună de a fi atrăgătoare pentru băieţi. Acest mod de gândire s-a strecurat şi în biserică. De fapt marea majoritate a flirtului pe care l-am observat pe parcursul vieţii mele a fost în cercurile creştine. Chiar şi eu, care am crescut într-o casa creştină conservatoare în care flirtul nu era în nici un caz trecut cu vederea, m-am făcut nu numai o dată vinovată de această practică.
De ce este flirtul atât de larg acceptat? Este el chiar atât de inofensiv pe cât îl fac unii să pară?
Să punem faţă în faţă descrierea biblică a două feluri de femei. Vom începe cu „femeia interzisă” sau adulteră. Vedem că este „bună de gură şi fără astâmpăr” (Proverbe 7:11), că „întrebuinţează cuvinte ademenitoare” (Proverbe 7:5), că vorbeşte „cu o faţă fără ruşine” (Proverbe 7:13).
Acum să privim la descrierea femeii evlavioase; „ea deschide gura cu înţelepciune” (Proverbe 31:26), are un „duh blând şi liniştit” (1 Petru 3:4), şi are o „purtare cuviincioasă” (Titus 2:3).
Flirtul poate fi el acceptat, dar cu siguranţă nu îl găsim în descrierea unei femei cu caracter evlavios – ci dimpotrivă! Imaginea care ne vine în minte când ne gândim la o femeie căreia îi place să flirteze se potriveşte mai degrabă cu cea a, ei bine, …a femeii adultere. Acum, sigur că marea majoritate a flirtului nu merge aşa de departe, dar cu siguranţă nu ne conduce nici spre evlavie. Rezultatul flirtului nu este o curăţie mai mare, o cinste mai mare pe care o acordăm soţului (actual sau viitor), sau o dragoste mai mare pentru Domnul.
Cum putem noi, ca femei care Îl iubim pe Dumnezeu şi dorim să-I fim plăcute în acţiunile şi cuvintele noastre, combate această idee că flirtul este inofensiv, în vieţile noastre dar şi în biserică? Iată câteva moduri în care noi, cele din echipa SetApartGirl (Fata pusă deoparte), L-am lăsat pe Dumnezeu să ne modeleze inimile şi minţile în aceasta privinţă, precum şi câteva lucruri practice prin care ne putem păzi.
Heather spune:
Un lucru pe care l-am auzit adesea după ce am observat o interacţiune prea confortabilă cu un băiat, a fost „cutare sau cutare este ca un frate mai mare” (sau mai mic, n.tr.) Cum am crescut având un frate mai mare şi trei mai mici, ceva nu îmi suna bine cu privire la această afirmaţie. Sunt câteva lucruri care nu se potrivesc; în primul rând, el nu este fratele tău. Există moduri în care o soră poate interacţiona cu fraţii ei, dar care sunt nepotrivite în cazul băieţilor cu care nu eşti înrudit. Şi în al doilea rând, nu se comportau faţă de băieţi aşa cum se comportă în mod obişnuit o soră faţă de fraţii ei. Ca soră, eu nu am încercat niciodată să atrag atenţia fratelui meu prin avansuri, vorbire gălăgioasă şi glume, gesturi nepotrivite.
1 Timotei 5:1,2 spune: „Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi; pe femeile bătrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia.” (sublinierile îmi aparţin). Deşi aici se vorbeşte din perspectiva unui bărbat, există multe lucruri pe care le putem aplica în vieţile noastre atunci când ne relaţionăm la un tânăr. Se încadrează flirtul în ideea tratării băieţilor ca fraţi „în toată curăţia”? Dorinţa şi motivul nostru pentru ceea ce spunem şi facem în preajma băieţilor ar trebui să fie aceea de a le îndrepta atenţia spre Isus, nu spre noi înşine. Sub nici o formă nu ar trebui să distragem atenţia de la a-L căuta pe Domnul, ci dimpotrivă ar trebui să-i încurajăm să fie tot mai aproape de El. Aceasta este o măsură bună pentru testarea curăţiei acţiunilor şi cuvintelor noastre.
Dacă nu eşti sigură în ce priveşte comportamentul tău, cere ajutorul unei femei evlavioase (fie o colegă, fie cineva mai în vârstă) care să observe modul în care interacţionezi cu tinerii, şi faţă de care să dai socoteală în ce priveşte menţinerea curăţiei în prieteniile tale cu aceştia.
Elsje spune:
Unul din lucrurile care m-a atras cel mai mult la soţul meu, Ben, înainte de a ne căsători, a fost modul în care interacţiona cu tinerele din jurul său. Discuţiile sale în grupuri mixte erau întotdeauna caracterizate de cinste şi curăţie; nu l-am văzut niciodată implicat în flirt sau comportament jucăuş cu o fată. Amintindu-mi de prieteniile lui Ben de dinainte de căsătorie, mă simt iubită şi preţuită, deoarece el a fost preocupat de sentimentele mele chiar înainte de a şti că într-o zi se va căsători cu mine.
La acesta suntem chemaţi noi ca şi creştini. Să-i considerăm pe alţii ca fiind mai importanţi decât noi înşine, şi să putem nevoile lor mai presus de nevoile noastre. Şi acesta este exact opusul a ceea ce înseamnă flirtul. În esenţă, flirtul este un mod nesănătos de a atrage atenţia asupra ta, din dorinţa de a primi recunoaşterea sexului opus. Când trimiţi mesaje „cochete”, ai interacţiuni fizice jucăuşe cu băieţii, postezi pe Facebook fotografii nepotrivite, dorinţa ta de a primi atenţie devine mai importantă decât gloria lui Cristos sau curăţia tinerilor. Pui nevoia ta de recunoaştere înaintea poruncii de curăţie. Flirtul îşi are rădăcinile în egoism şi este complet lipsit se smerenia în care ni se cere să umblăm. Atitudinea celui ce flirtează ţipă: „eu, eu, eu” şi „iau, iau, iau”, în timp ce dragostea lui Cristos spune „alţii” şi „dau”.
Flirtul nu îi dă cinste lui Dumnezeu, viitorului tău soţ sau tânărului cu care flirtezi. Vrei o acadea fără calorii; vrei bucuria a ceva ce este făcut numai pentru căsătorie, fără angajamentul cerut de legământul căsătoriei.
În loc să urmezi modelul lumii, lasă-L pe Dumnezeu să schimbe modul în care interacţionezi cu tinerii din viaţa ta pentru a arăta cinstea şi curăţia cerului!
Mandy spune:
Aşezată la o masă din lemn, în colţul unei cafenele, Giselle vorbea cu atrăgătorul şi elegantul Joe. Giselle se juca cu o şuviţă de păr şi privea în ochii lui căprui, în timp ce genele ei fâlfâiau des: „Oh, Joe, eşti aşa de deştept!” Un chicotit s-a revărsat ca un fluviu în timp ce s-a ridicat de pe scaun, s-a aplecat peste tejghea şi a pregătit un ceai cu gheaţă urmat de încă un chicotit.
Să fim sinceri. Cu toţii ştim ce înseamnă a flirta. Cu toate că această scenă prezintă un flirt evident, există şi alte moduri prin care un duh „dispus la” flirt poate fi comunicat sexului opus. Flirtul este încercarea de a ademeni sexul opus dându-te în spectacol – scoţând în evidenţă cât de glumeaţă, șarmantă, frumoasă, deşteaptă eşti, orice legat de tine – mai degrabă decât a-L scoate în evidenţă pe Isus Cristos. Înseamnă să te comporţi într-o manieră care încearcă să stârnească interesul şi răspunsul sexului opus.
Verifică-ţi motivele
De ce mergi la cafenea în anumite zile şi la anumite ore? De ce te îmbraci elegant când mergi la biserica? De ce te-ai alăturat unui anume grup?
Există vreun lucru pe care îl faci pentru a „te expune” în încercarea de a atrage atenţia unui băiat? Dacă da, aceasta dovada tăcută şi subtilă a unui duh căruia îi place să flirteze. Cere-I Duhului Sfânt al lui Dumnezeu să-ţi verifice motivele şi să-ţi descopere modalităţile prin care te pui în anumite situaţii în încercarea de a atrage atenţia băieţilor din jurul tău. Şi în loc să te „expui” astfel, încrede-te în Dumnezeu, că El va controla acest domeniu al vieţii tale şi va aduce bărbatul atrăgător care să te „găsească” la timpul potrivit. (Vezi Proverbe 18.22)
Comportă-te demn
Care este opusul flirtului? Un comportament demn, şi a-ţi vedea de propriile treburi. Cuvântul lui Dumnezeu spune că ar trebui să căutăm să trăim liniştiţi, să ne vedem de treburi. (Vezi 1 Tesaloniceni 4.11) şi asta include şi domeniul interacţiunilor băieţi/fete. În loc să intri în jocul flirtului, hotărăşte să nu permiţi ochilor tăi să hoinărească în căutarea tinerilor arătoşi din încăpere. Decide să nu laşi ca o persoană care îţi stârneşte interesul să îţi abată inima de la direcţia aleasă şi alege în schimb o predare continuă a inimii tale lui Isus Cristos. Dacă ochii tăi rătăcesc peste tot şi inima ta este într-un continuu zbor de la o atracţie la alta, ce se va schimba atunci când chiar vei intra într-o relaţie? Ceea ce practici azi devine roada de mâine.
O tânără pusă deoparte răspândeşte tot timpul mireasma lui Cristos şi poartă în viaţa ei însemnele unei predări continue. Un comportament demn nu înseamnă să fii rece, ştearsă sau plictisitoare. Şi tu şi eu cu siguranţă că putem avea prietenii frumoase cu alţi băieţi – slujba noastră este însă să ne supunem Duhului lui Dumnezeu, să ne păzim inima şi să avem interacţiuni care Îl au pe Cristos în centrul lor. Într-un duh de rugăciune, dă-I lui Isus Cristos acest domeniu al vieţii tale şi permite-I lui să-ţi călăuzească cuvintele, acţiunile şi manifestările. El va fi credincios să te călăuzească pe calea neprihănirii Sale pe măsură ce te încrezi în El şi I te supui.
Rămâi fermă pe poziţie
„Iată cum să-i transmiţi mesajul că eşti atrasă de el…” Şi “. . .dacă face un anumit lucru, sau altul, ca răspuns, vei şti că şi lui îi place de tine.” Cu un amestec de dezgust şi durere, nu îmi venea să cred ochilor ceea ce am citit în urma răsfoirii unei cărţi „creştine” moderne despre relaţii. În zilele noastre flirtul este considerat o formă de artă ce trebuie studiată, practicată şi perfecţionată. Este adevărat, chiar şi în „lumea noastră creştină”, flirtul a fost desemnat ca fiind bun, corect, un mod normal în care băieţii şi fetele pot interacţiona ca să „testeze apele”.
Din cauza acestui mod de gândire sucit, ar putea părea de neînţeles de ce o tânără ar trebui să se împotrivească presiunii culturii, societăţii bisericeşti, familiei şi prietenilor. A refuza să „te expui” şi „să-i dai semnale” este văzut ca un lucru chiar ipocrit. În loc să cauţi sfat la oameni care nu au standarde înalte în acest domeniu, sfătuieşte-te cu oameni evlavioşi care te vor încuraja şi întări în decizia de a aştepta ce este mai bun de la Dumnezeu.
Nu uita că nu eşti singură în căutarea a ce are mai bun Dumnezeu pentru tine în acest domeniu al vieţii. Chiar dacă te simţi asemenea unui peştişor mărunt ce înoată împotriva unui curent năprasnic, continuă să faci acest lucru ştiind că Dumnezeu te-a chemat la aceasta. Rămâi pe poziţie şi bazează-te pe promisiunile veşnice ale lui Dumnezeu ca să ţi se întărească inima.
Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1.9)
Intenţii onorabile
Chiar azi, tu şi eu putem fi dedicate cu credincioşie bărbatului pe care Dumnezeu l-a ales pentru noi, fiind mai întâi de toate dedicate în întregime lui Isus Cristos şi gloriei Sale în vieţile noastre.
În rugăciune (şi după cum e nevoie, în mod continuu) predă-I acest domeniu al vieţii tale lui Isus Cristos. Dacă eşti credincioasă în a-I preda totul lui Dumnezeu şi în a căuta mai întâi Împărăţia Lui, nu va mai trebui să te îngrijorezi cu privire la cum să te comporţi cu băieţii din jurul tău. Pe măsură ce Regele regilor va mişca inima ta şi îţi fa purifica viaţa, interacţiunile vrednice de onoare cu sexul opus vor veni de la sine ca dovadă a domniei lui Cristos asupra acestui domeniu al vieţii tale.
Harul lui Dumnezeu aşteaptă
Chiar ca şi tinere puse deoparte, nu putem pretinde că am atins perfecţiunea în interacţiunile noastre cu sexul opus. Deşi a fi pus deoparte nu înseamnă să fii perfect, înseamnă totuşi să ne predăm viaţa Celui ce este, şi să lăsăm natura Sa transformatoare să preia controlul şi să strălucească în fiecare domeniu al vieţilor noastre – interacţiunea băiat/fată nu este o excepţie.
Când Dumnezeu atinge acest domeniu al vieţilor noastre şi ne conduce cu blândeţe în curăţia Sa, răspunsul aşteptat de la noi este să ne supunem curăţirii sale şi să ne rugăm ca harul Său să ne conducă tot mai sus în cinstea cerească. Ca răspuns la rugăciunea noastră făcută din toată inima, harul lui Dumnezeu este gata să ne ia de mână şi să ne conducă înainte, în puterea Sa!
Articol original de separatgirl Team aici
Traducere de Lionel Mischie
Exprimă-ţi părerea completând următorul formular: