Separarea bisericii de stat

cum când încheiem această serie de articole, aş vrea să vă încurajez să recapitulaţi tot materialul şi să memoraţi acrostihul de mai jos. Deşi nu este la fel de important ca memorarea Bibliei, este important ca noi, în calitate de credincioşi nou testamentali, să păstrăm aceste distinctive. Recitiţi introducerea acestei serii din primul articol. Amintiţi-vă cine sunt baptiştii, sau cel puţin cine ar trebui să fim.

B – Biblia ca autoritate
A – Autonomia bisericii locale
P – Preoţia credincioşilor
T – Două ordonanţe (Botezul şi Cina Domnului)
I – Libertatea sufletească individuală
S – Membri salvaţi ai bisericii
T – Două slujbe în biserică (Pastorul şi Diaconii)
S – Separarea bisericii de stat

Dumnezeu a creat trei instituţii. În Geneza 2:20-25 Dumnezeu a creat familia. Aceasta este unitatea de bază a întregii societăţi. A fost creată înainte de căderea în păcat. După potopul din Geneza 6, Dumnezeu a pus bazele guvernării (Geneza 9). Rolul guvernării este acela de a controla răul din societate. Pentru aceasta, guvernarea a primit puterea de a lua viaţa unei persoane, şi nu găsim niciunde în Biblie anularea acestui drept. A treia instituţie pe care Dumnezeu a creat-o este biserica. Biserica, sau trupul lui Cristos, este o entitate nou testamentară. Ea a fost înfiinţată de Isus Cristos. (Matei 16:18). Nu exista în Vechiul Testament şi nu va mai fi prezentă pe pământ după răpire. Pentru noi, cei care trăim în perioada dintre Vechiul Testament şi răpire, „biserica” se manifestă prin adunări locale de credincioşi botezaţi care caută să manifeste gloria lui Cristos. Ca baptişti noi credem că este imperios necesar să menţinem distincţia dintre biserică şi guvernare. Această distincţie nu are la bază doar motive practice ci şi un principiu biblic.

Walter A. Pegg în cartea „Historic Baptist Distinctives”, enumeră patru tipuri de relaţii între stat şi biserici. Primul tip este acela în care „biserica” este deasupra şi controlează statul. În lumea de azi nu ştiu dacă ţări precum Italia şi Spania practică acest tip în sens absolut, dar în multe ţări catolice putem găsi sisteme foarte apropiate de acesta. Şi, deşi Islamul nu poate fi inclus în discuţia noastră despre biserici, în ţările islamice religia controlează fiecare detaliu al vieţii în cultură şi societate. Al doilea tip de relaţie menţionat de domnul Pegg este acela în care biserica şi statul sunt la acelaşi nivel. Cu alte cuvinte, avem biserici de stat aprobate în mod oficial, aşa cum întâlnim în majoritatea ţărilor din Europa. Şi în România există o paralelă a acestui sistem, în sensul în care există un număr limitat de religii organizate în mod legal. Baptiştii independenţi nu se numără printre ele. Al treilea tip de relaţie apare atunci când religia se află sub controlul statului. Întâlnim această situaţie în ţările totalitariste. România a experimentat această situaţie în trecutul apropiat. Al patrulea tip de relaţie este acela al unei biserici libere într-un stat liber. Bisericile sunt libere de orice fel de control din partea statului, iar statul, deşi are creştini implicaţi în procesul politic, este liber de presiunea de a guverna potrivit cu ceea ce dictează o anume religie. Acesta este idealul; un guvern care se concentrează în direcţia menţinerii unei societăţi libere astfel încât oamenii să poată să-L slujească şi să I se închine lui Dumnezeu potrivit cu ceea ce ei cred. Deşi noi, în calitate de baptişti avem convingeri ferme despre cum trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu şi care este singura sursă de adevăr cu privire la Dumnezeu, suntem la fel de ferm convinşi că nici un om nu poate fi forţat să ne accepte credinţa împotriva voinţei sale. De aceea, de-a lungul istoriei, baptiştii au luptat pentru libertatea fiecărui individ de a practica credinţa pe care şi-a ales-o.

Cel mai clar şi puternic motiv din Noul Testament care susţine această distincţie se găseşte în Matei 22:21 şi Marcu 12:17. Aceste pasaje paralele care descriu acelaşi eveniment arată clar că guvernul are slujba sa şi biserica are slujba ei. Nici una nu trebuie să se amestece în treburile celeilalte. Domeniul lui „Cezar” se ocupă de funcţionarea societăţii în ce priveşte afacerile şi comerţul, menţinerea păcii, apărarea de duşmani, pedepsirea nelegiuirii (Romani 13:1-7). Guvernul trebuie să menţină libertatea de care biserica are nevoie pentru a funcţiona fără piedici. Guvernul nu ar trebui să favorizeze vreodată o anumită grupare. Adevăraţii baptişti s-au opus totdeauna oricărui tratament preferenţial pentru un anume grup religios, chiar şi atunci când grupul favorizat este reprezentat de baptişti. În anii de început ai SUA, baptiştii i-au influenţat pe George Washington şi James Madison să scrie constituţia în aşa fel încât toate religiile să aibă aceleaşi drepturi. Pentru aceasta nu trebuie ca statul să fie ateu. Guvernul nu trebuie să înlăture orice formă de exprimare religioasă publică pentru a fi „neutru”. Însă exact acest lucru se întâmplă astăzi în America.

Poate nu este necesar să fie spus acest lucru, dar este important ca noi să recunoaştem interesul guvernării în binele populaţiei. Când construim clădiri pentru biserici sau tabere, guvernul are autoritatea şi responsabilitatea să supervizeze anumite aspecte ale proiectului. Dacă ei spun că trebuie să facem anumite lucruri pentru a asigura sănătatea şi siguranţa celor ce vin la serviciile bisericii sau în tabără, atunci trebuie să ne supunem. Cred că înţelegeţi că mă refer la facilităţile fizice, nu despre conţinutul a ceea predicăm şi predăm. Experienţa noastră în acest domeniu, prin renovarea Taberei Bucuriei, este o mărturie a înţelegerii pe care o avem în acest domeniu. Conducerea de aici a investit mult în împlinirea noilor standarde impuse după intrarea României în Uniunea Europeană. Au fost investiţi bani şi muncă fizică doar pentru că guvernul a spus că anumite lucruri trebuie făcute într-un anume mod. Datorită acestui fapt avem o mărturie bună înaintea inspectorilor. Ei înţeleg că facem ceea ce facem pentru gloria lui Dumnezeu şi pentru a fi împlinitori a ceea ce Cuvântul Său ne învaţă despre relaţia noastră cu autoritatea civilă. Datorită acestui fapt, persoane reprezentând autorităţile şi-au exprimat aprecierea faţă de lucrarea de aici. Avem o mărturie bună înaintea lui Cezar. Asta e bine.

Domeniul „bisericii” are de a face cu aspectele spirituale. Nu trebuie să dezvolt prea mult acest subiect. Ştim că avem de împlinit „Marea trimitere” (Matei 28:19-20). Ştim că „biserica” este stâlpul şi temelia adevărului. (1 Timotei 3:15). Ştim că trebuie să predicăm „tot planul lui Dumnezeu”. (Fapte 20:27). Trebuie să şi recunoaştem că există probleme publice despre care, deşi mulţi spun că sunt probleme politice, noi ştim că sunt în primul rând probleme spirituale şi de aceea creştinii ar trebui să ia poziţie. Exemple în acest sens sunt avortul, căsătoriile homosexuale, educaţia copiilor, etc.

Cum rămâne cu responsabilitatea creştinului ca individ faţă de guvernare? Ce trebuie să facă creştinul raportat la guvernarea sub care trăieşte? În primul rând trebuie să recunoască faptul că prioritatea sa este faţă de Dumnezeu: Fapte 5:29; Coloseni 1:10, 18. Întotdeauna trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de om. Totuşi, trebuie să fim foarte precauţi atunci când decidem să nu ne supunem unei autorităţi aşezate de Dumnezeu. Neascultarea faţă de stat ar trebui să intervină doar atunci când guvernarea face imposibilă ascultarea de Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi nu ne aflăm într-o situaţie în care să luăm astfel de decizii. Alte lucruri pe care Biblia ne spune că trebuie să le facem în calitate de creştini aflaţi sub autoritate guvernamentală este să plătim impozite, să respectăm conducerea (Romani 13:7), să ne rugăm pentru liderii guvernamentali (1 Timotei 2:1,2), să respectăm atât legile ţării cât şi legile lui Dumnezeu (Fapte 24:16).

Poate cineva se întreabă dacă îi este permis unui creştin să se implice în politică. Adică, poate un adevărat creştin să candideze pentru un post politic şi să slujească guvernul fără a-şi compromite credinţa? Se pare că în lumea de azi acest lucru ar fi foarte dificil. Dar exemplele biblice ale lui Iosif şi Daniel care au slujit, ambii, guverne extrem de păgâne, ne arată că este posibil. Dacă un creştin cu adevărat serios simte chemarea de a fi implicat în guvernare, slavă Domnului – şi roagă-te pentru el! Dar trebuie să adaug că dacă un pastor crede că vrea să ocupe o funcţie politică, acest lucru este între el şi Dumnezeu. Dar acel pastor trebuie să ştie că în acest fel se coboară de la o chemare înaltă şi că nu poate să slujească biserica proprie şi guvernul în acelaşi timp. Să-şi dea demisia din biserică iar biserica să-şi găsească un bărbat care-i va împlini nevoile spirituale fără o minte şi o inimă împărţită.

O biserică liberă într-un stat liber este idealul biblic. Nu sunt multe locuri pe pământ unde să fie împlinit acest ideal. Cu toate acestea putem să ne slujim Dumnezeul şi să-I împlinim voia, deoarece ştim că orice autoritate de pe pământ este aşezată de Dumnezeu pentru a împlini voia Sa. Putem să ne bucurăm şi să ne odihnim în acest adevăr.

Exprimă-ţi părerea completând următorul formular: