Două slujbe în biserică

ceastă distinctivă a bisericilor baptiste este un subiect ce poate acoperi multe pagini. Pe lângă folosirea de bază a cuvintelor implicate şi descrierea celor două slujbe, există calificări pentru fiecare dintre ele şi există şi sistemul de guvernare al bisericii în care funcţionează cele două slujbe. Din motive practice, acest articol nu va aborda toate aceste aspecte în detaliu.

Să începem cu slujba de pastor. Există trei cuvinte folosite pentru a descrie această slujbă. Primul cuvânt este „episcopos”. El descrie activitatea unui om care supraveghează un grup de lucrători. Este folosit în Fapte 20:28; Tit 1:7; 1 Petru 2:25; Filipeni 1:1 şi 1 Timotei 3:2.

Următorul cuvânt folosit de Duhul Sfânt pentru a descrie slujba de pastor este „presbuteros” sau „bătrân”. El descrie un om care conduce peste alţii asemenea unui preşedinte. Conţine şi ideea conducerii activităţii unui grup de oameni. Se găseşte în 1 Timotei 5:17; Fapte 11:30; Fapte 20:17-20; Tit 1:5-7; 1 Petru 5:1-4.

Al treilea cuvânt este „poimen”. Se găseşte doar o singură dată în Noul Testament şi îl identifică pe pastor în calitate de păstor al turmei (Fapte 20:28). O altă formă a acestui cuvânt este „poimnion” care însemnă „turmă”. Verbul este „poimaino” care înseamnă „a hrăni”.

Se pune următoarea întrebare – aceste trei cuvinte se referă la trei slujbe diferite sau doar la o singură slujbă? Fiind atenţi la context şi la folosirea cuvintelor este uşor de răspuns la această întrebare. Când Pavel le-a predicat, în Milet, bătrânilor din Efes (Fapte 20:17-28), a folosit toate cele trei cuvinte. El i-a numit pe bărbaţii din Efes prezbiteri (v. 17), le-a spus că Duhul Sfânt i-a pus episcopi (supraveghetori) peste biserică (v. 28), şi le-a poruncit să hrănească turma. (v. 28). Mai mult, în Tit 1:5-7, Pavel foloseşte cuvintele „prezbiter” şi „episcop” în mod interschimbabil. Tit trebuia să aşeze „prezbiteri în fiecare cetate” (v. 5). Apoi îi numeşte pe prezbiteri „episcopi” (v. 7). Petru foloseşte toate cele trei cuvinte ca să descrie aceeaşi slujbă în 1 Petru 5:1, 2. Îi numeşte prezbiteri (v. 1), le spune să păstorească turma lui Dumnezeu (v. 2), şi să supravegheze biserica (v. 2).

Având în vedere cuvintele pe care Duhul Sfânt a ales să le folosească, şi observând modul în care le-a folosit, singura concluzie rezonabilă este că aceste cuvinte se referă la aspecte diferite ale aceleiaşi slujbe, nu la slujbe diferite în biserică. Bisericile Ortodoxă, Catolică, Episcopaliană, Prezbiteriană şi Metodistă greşesc. Fiecare a creat un sistem ierarhic al autorităţii care nu numai că nu este biblic ci şi răpeşte autonomia bisericii locale.

Deşi Noul Testament nu afirmă acest lucru în mod clar, se pare că Duhul Sfânt a avut un motiv pentru a folosi trei titluri diferite pentru aceeaşi slujbă. Pare clar că un singur titlu nu era suficient pentru a descrie slujba pastorului. Ca păstor el se îngrijeşte de turmă. Slujba lui nu este aceea a unui dictator. El trebuie să-i hrănească pe credincioşi din Cuvântul lui Dumnezeu (Fapte 20:20, 27, 28). Trebuie să protejeze oile (Fapte 20:29, 30). Ca episcop este chemat să-şi exercite darurile, discernământul şi înţelepciunea pentru a ajuta biserica în împlinirea scopului de a-L glorifica pe Dumnezeu, de a evangheliza lumea şi de a edifica credincioşii. De asemenea este chemat să călăuzească biserica în toate activităţile (afacerile) inevitabile datorită faptului că trebuie să lucrăm în această lume. Pastorul care are oameni care să-l ajute în acest domeniu este cu adevărat binecuvântat. Printr-o administrare bună pastorul se va elibera de ceea ce nu este important pentru el pentru a face ceea ce este cel mai important, propovăduirea Cuvântului şi rugăciunea (Fapte 6:1-4). Ca prezbiter, el este văzut ca un om matur şi înţelept cu experienţă în viaţa creştină. Acest termen nu limitează slujba la cei cu vârstă înaintată, ci mai degrabă vorbeşte despre maturitate care vine prin experienţă în viaţa creştină.

Există două cuvinte care descriu lucrarea pastorului – predicator şi învăţător. (Fapte 20:20, 25, 27; 1 Timotei 3:2; 5:17; Tit 1:9; Evrei 13:7). Responsabilitatea principală pentru predicare şi învăţare a credincioşilor în biserica locală se află pe umerii pastorului acelei biserici locale.

Cum decidem cine va fi pastorul unei biserici locale? Urmăm exemplul înregistrat în Biblie. În Fapte 14:23 sunt aleşi pastori. În Tit 1:5 Pavel i-a spus lui Tit să rânduiască „prezbiteri în fiecare cetate” Cuvântul „rânduiască” (ordineze) vine din grecescul „cheirotonesantes” care înseamnă „să desemnezi pe cineva votând prin ridicarea mâinii”. Cu alte cuvinte, lui Tit i se spune să ajute biserica locală să-şi aleagă propriul păstor prin vot. Pavel şi Barnaba au ajutat biserica să identifice candidaţii calificaţi, dar biserica a trebuit să aprobe recomandările lor. Practica prin care un pastor este trimis într-o biserică locală de către biroul naţional al unei denominaţiuni nu are niciun suport biblic.

Slujba de diacon nu este mai puţin importantă sau spirituală, dar scopul ei este unul diferit. A.T. Robertson arată că „diacon” (dia-konos) înseamnă efectiv „cu praf”. Imaginea este a unui om care ridică praful în alergarea sa de a sluji. Este o slujbă de cinste (1 Timotei 3:13).

Deşi în acest pasaj nu este folosit cuvântul, Fapte 6:1-7 descrie rolul principal al unui diacon. Diaconii sunt oameni spirituali care ajută în principal la împlinirea nevoilor materiale ale bisericii. Este imposibil ca biserica să funcţioneze bine fără diaconi evlavioşi. Aceşti bărbaţi trebuie să îndeplinească o serie de calificări enumerate în 1 Timotei 3:8-12. Ce lipseşte din această listă, când o comparăm cu calificările pastorului, este cerinţa ca ei să aibă capacitatea de a preda (1 Timotei 3:2). Dar, din nou, trebuie subliniat că diaconii trebuie să fie oameni spirituali. Cineva poate fi un om de afaceri foarte bun, poate fi un constructor excelent, poate fi inteligent în ce priveşte finanţele, dar dacă nu este un om evlavios, spiritual, care corespunde calificărilor şi creşte în Cristos, atunci nu este potrivit pentru a sluji.

Există două slujbe în biserică. Altele nu există. Unele biserici, inclusiv unele biserici baptiste au şi o a treia slujbă. Au slujba pe care o numesc „prezbiter”. Justifică existenţa acestei slujbe prin folosirea pluralului în mai multe pasaje (1 Timotei 5:17; Tit 1:5; Iacov 5:14). Făcând acest lucru, aceşti fraţi eşuează în a recunoaşte mai multe adevăruri. Primul este folosirea cuvântului, aşa cum am explicat mai sus, cu privire la slujba de pastor. Apoi nu recunosc implicaţiile „conciliului de la Ierusalim” din Fapte 15. Când discuţiile între părţile implicate s-au încheiat, pastorul bisericii, Iacov, a dat o soluţie înţeleaptă. Făcând acest lucru el a arătat grija sa ca păstor pentru evreii mântuiţi. De asemenea a recunoscut nu numai diferenţele culturale dintre evrei şi neamuri, dar şi libertatea pe care o avem în Cristos şi sfârşitul legii pentru cei ce sunt în Cristos. Iacov a fost cu adevărat un pastor înţelept. Fără îndoială că unele biserici aveau mai mulţi pastori. Cu siguranţă Iacov avea mai mulţi asistenţi. Există unii care încearcă să susţină că biserica lor era condusă de un comitet de prezbiteri, şi toţi erau egali. John MacArthur este un exemplu binecunoscut. El pretinde să fie unul între mai mulţi egali. Adevărul este că John MacArthur este „mai egal” decât alţii. Puteţi să-mi spuneţi numele vreunui alt prezbiter din biserica sa?

Acest subiect ne conduce cu uşurinţă la altul, sistemul de guvernare al bisericii. Cum îşi desfăşoară biserica activitatea, cum se iau deciziile? Acest lucru depăşeşte cadrul acestui articol, dar daţi-mi voie să spun câte ceva despre practicile bisericilor baptiste. Termenul pe care noi îl folosim este „conducere congregaţionalistă”. Fiecare biserică locală este o entitate democratică. Puterea în biserică este în mâinile membrilor bisericii locale. Cristos este Capul bisericii locale iar pastorul este „sub-păstor”. Nu există comitet de prezbiteri, nu există nici un „comitet”. Adunarea poate, dacă doreşte, să delege autoritatea pastorului în a lua diferite decizii, pentru a nu împovăra întreaga adunare cu întâlniri prea frecvente pentru detalii minore. Adunarea poate delega autoritate limitată şi diaconilor, şi adesea face acest lucru. Aşa cum biserica a ales diaconi în Fapte 6 şi le-a dat o slujbă specifică, aşa fac şi bisericile baptiste de azi.

Lista pe care Pavel ne-o dă legat de calificările pastorului şi diaconilor este interesantă de studiat. Dar depășește cadrul acestui articol. Ambele slujbe aduc o responsabilitate mai mare şi o judecată mai aspră asupra celor ce slujesc în aceste slujbe. Este o mare bucurie şi onoare să-L slujeşti pe Domnul în oricare dintre cele două slujbe. De asemenea este o mare bucurie şi onoare să-L slujeşti pe Domnul alături de aceşti bărbaţi care au fost chemaţi de Dumnezeu la o slujbă specifică. Cinsteşte-ţi pastorul. Respectă-ţi diaconii. Slujeşte-L pe Domnul alături de ei.

Exprimă-ţi părerea completând următorul formular: