otrivit Bibliei nu există decât două feluri de oameni – mântuiţi şi nemântuiţi. Sau, ca să folosim cuvintele apostolului Ioan – copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului (1 Ioan 3:10). Având acest adevăr în minte, este important să determinăm cine poate fi membru al unei biserici locale.
De-a lungul istoriei, baptiştii au susţinut că numai credincioşii născuţi din nou pot fi membri ai unei biserici locale. Această poziţie este în contradicţie cu cea a unor grupuri care au practici ne-scripturale. Iată trei erori predominante:
1. Membralitate prin botezul copiilor. Această practică are la bază ideea că botezul îndepărtează păcatul original. Această erezie a fost iniţiată de Augustin şi este practicată de catolici.
2. Membralitatea prin botez care regenerează (mântuieşte) sufletul. Martin Luther a avut o contribuţie importantă la dezvoltarea acestei doctrine false. Mulţi luterani menţin şi azi această poziţie. Practic, mulţi baptişti acceptă şi ei această poziţie. De câte ori nu aţi auzit pe cineva dând data botezului ca dată la care a fost mântuit?
3. Membralitatea prin participarea la „Legământul harului”. Această învăţătură reformată afirmă că la botez devii membru al bisericii iar apoi, când treci prin Confirmare / Prima comuniune, devii un membru activ. Din păcate, regenerarea nu este necesară.
Există multe biserici baptiste care, cel puţin teoretic, nu sunt de acord cu nici una dintre erorile de mai sus dar totuşi, în mod practic fac acelaşi lucru. Am văzut oameni care au devenit membri într-o biserică baptistă mergând în faţă în urma unei invitaţii, semnând un formular şi declarând cu uşurinţă că ei cred în Isus (vezi Iacov 2:19). În multe biserici poţi deveni membru la fel de uşor precum devii membru într-o grupare civică. Însă ce ne învaţă Biblia?
În primul rând este clar că în primul secol numai oamenii mântuiţi erau membri ai bisericii (Fapte 2:40-47; în special versetul 47). Duhul Sfânt, prin Petru, ne învaţă că biserica este o „casă duhovnicească” formată dintr-o „preoţie sfântă” care aduce jertfe spirituale „plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”. (1 Petru 2:5). Numai un credincios născut din nou se califică pentru aceasta!
În al doilea rând, ne întoarcem la cuvântul „eclesia” pe care l-am discutat într-un alt articol. Acest cuvânt face referire la o adunare, a cărei temelie este pusă de Cristos şi care este parte a planului veşnic al lui Dumnezeu (Matei 16:18; Efeseni 3:8-11). Acesta este un grup răscumpărat prin sângele lui Isus (Fapte 20:28). Membrii acestui grup sunt numiţi „sfinţi” (1 Corinteni 1:2; Efeseni 1:1). Numai cei ce au fost mântuiţi pot face parte cu adevărat din biserica locală.
Ultima afirmaţie din paragraful precedent ne conduce la următoarea învăţătură. Natura scopului şi lucrării bisericii locale nu poate fi împlinită decât de membrii mântuiţi. „Marea trimitere” este o poruncă pentru credincioşi (Matei 28:19-20, Marcu 16:15). Cum pot evangheliza cei nemântuiţi lumea? Nu pot! Este imposibil. Dar să punem o altă întrebare. Aţi văzut vreodată un grup de „creştini” venind din America, făcând fapte bune (jucându-se cu orfanii, construind case, dăruind haine şi medicamente, etc.) şi în toate acestea să nu se observe nicio roadă sau dorinţă spirituală? Eu am văzut asta de multe ori. Cum este acest lucru posibil? Este posibil deoarece de multe ori ei sunt membrii ai unei biserici care nu este altceva decât un club social religios iar ei înşişi nu sunt mântuiţi. Isus a spus că Satan şi toate forţele lui nu vor putea să biruiască biserica. Însă această afirmaţie nu poate fi adevărată dacă biserica este plină de copiii diavolului (Matei 16:18; 1 Ioan 3:10). Cei nemântuiţi sunt sub controlul lui Satan (Efeseni 2:2-3). Este imposibil ca ei să fie implicaţi în bătălia spirituală împotriva lui Satan.
Un alt lucru ce trebuie observat este că în Apocalipsa 2:20 biserica locală din Tiatira a fost mustrată pentru că a tolerat necredincioşi în rândurile ei. În Iuda 4 se vorbeşte despre necredincioşi care au invadat biserica locală. În 2 Corinteni 6:14 – 7:1 Pavel prezintă mai multe contraste în ce priveşte relaţia dintre cei credincioşi şi cei necredincioşi. Dumnezeu cere ca biserica să fie sfântă. Este imposibil să nu vedem faptul că Noul Testament ne învaţă că numai credincioşii născuţi din nou ar trebui număraţi între membrii unei biserici locale.
În al treilea rând, şi ultimul, membralitatea într-o biserică nu este opţională pentru cel credincios. Evrei 10:25 ne spune clar că orice copil al lui Dumnezeu născut din nou trebuie să facă parte dintr-o adunare locală. Isus a murit pentru biserică (manifestată prin biserici locale; Efeseni 5:25-32). Numai prin participarea în biserica ta locală poţi fi echipat pentru lucrare, edificat în trupul lui Cristos, poţi ajunge la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, un om complet, matur „la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos”, stabil în doctrină, învăţând adevărul în dragoste şi crescând în toate lucrurile (Efeseni 4:11-16). Toate acestea sunt imposibile pentru cel nemântuit.
După ce am spus toate aceste lucruri se poate pune următoarea întrebare: „Cum devine cineva membrul unei biserici locale?” Având în vedere istoria României şi la precauţiile pe care multe biserici au trebuit să le ia înainte de 1989, această întrebare poate primi mai multe răspunsuri diferite. Eu am înţeles că multe biserici (dacă nu toate) considerau necesar să nu-i accepte cu repeziciune ca membri pe cei ce se declarau credincioşi. Eu nu am calitatea de a judeca practicile bisericilor aflate sub o persecuţie ca cea experimentată de România. Totuşi, este important să căutăm în Biblie răspuns pentru fiecare situaţie. Având în vedere afirmaţia de mai sus şi învăţătura clară că fiecare credincios trebuie să fie membru al unei biserici locale, semnul întrebării rămâne cu privire la momenul în timp. Deşi cartea Faptele Apostolilor este o carte istorică şi de tranziţie, ea ne dă nişte indicii în ce priveşte răspunsul la această întrebare. În capitolul 2 versetul 47, cei ce erau mântuiţi erau adăugaţi la biserică în aceeaşi zi. Asta însemna că erau botezaţi imediat după ce Îl mărturiseau pe Cristos ca Mântuitor personal. Acest lucru ar putea părea să sprijine „creştimismul la cheie” (eng. easy believe-ism) şi intrarea rapidă în membralitate, dar nu este aşa. În acea cultură, a-L mprturisi pe Isus ca fiind Mesia cel crucificat şi Mântuitorul înviat, însemna o cale rapidă de a te exclude din societate, de a-ţi pierde slujba, de a fi respins de familie. Persecuţia care însoţea mântuirea elimina majoritatea mărturisirilor false. Dar chiar şi atunci, existau oameni în biserică care nu erau atât de spirituali (sau poate chiar nemântuiţi) pe cât doreau ca ceilalţi să creadă despre ei (Fapte 5:1-11). Cu toate acestea, este bine ca bisericile să urmeze cât de îndeaproape posibil modelul biblic. Nu există nici un indiciu pentru o perioadă de aşteptare, pentru un timp în care pastorul să evalueze mărturisirea ta. De fapt, o astfel de practică poate fi foarte periculoasă. Este foarte uşor ca pastorul şi alţi membrii să devină judecători ai inimii. Este foarte uşor ca noul credincios să se concentreze să fie plăcut oamenilor, mai degrabă decât lui Dumnezeu.
Această distinctivă baptistă nu poate fi aplicată în mod perfect. Deşi încercăm, nu este posibil să menţinem membralitatea bisericii perfect curată. Şi asta deoarece primirea de membri este un eveniment spiritual practicat de oameni supuşi greşelii. Nu întotdeauna vom discerne corect fiecare situaţie. Uneori oamenii cred cu adevărat că sunt mântuiţi, mărturisesc în mod clar „experienţa mântuirii”, dar mai târziu, după ce aud Cuvântul lui Dumnezeu şi au o înţelegere mai bună, îşi dau seama că au greşit şi că de fapt nu sunt mântuiţi. Eu cunosc o astfel de situaţie. Un bărbat a crescut într-o biserică baptistă din Uniune, ca adolescent a mărturisit că L-a primit pe Cristos, a fost botezat iar apoi ca adult a fost implicat în plantarea unei noi biserici. Cu toate acestea, nu a fost mântuit până când nu a fost provocat în ce priveşte prezenţa roadei în viaţa sa. Domnul l-a mântuit într-un mod minunat iar azi el plantează o biserică într-o altă ţară.
Această discuţie poate continua cu multe întrebări de tipul „dar dacă?”. Vreau să închei cu un gând legat de cei necredincioşi din biserică. Deşi nu acceptăm în cunoştinţă de cauză necredincioşi ca membri în biserica locală, uneori ei devin membri. Dumnezeu a dat o soluţie şi pentru când se întâmplă acest lucru. Disciplina bisericii (Matei 18) este dată pentru pedepsirea celui ce greşeşte şi pentru protejarea mărturiei bisericii. Membrul nemântuit din biserică îşi va manifesta uneori adevărata natură spirituală într-un asemenea mod încât vor trebui parcurşi toţi cei trei paşi ai disciplinării. Dumnezeu se va ocupa de problemă potrivit cu metoda stabilită de El. Dacă cel necredincios nu are un comportament care să aducă asupra sa disciplinarea bisericii, atunci nu facem nimic. Isus Cristos ştie cine este al Lui şi cine este al diavolului.
Exprimă-ţi părerea completând următorul formular: