Libertatea sufletească individuală

ceasta este cea de-a cincea afirmaţie, din cele opt, pe care le-am pus sub titlul „Distinctivele baptiste”. Este similară celei de-a treia afirmaţii care a avut de-a face cu preoţia credinciosului. Similaritatea se găseşte în principal în învăţătura Bibliei cu privire la responsabilitatea individuală înaintea lui Dumnezeu în contrast cu responsabilitatea colectivă.

Acest adevăr, responsabilitatea individuală în contrast cu cea colectivă, nu este în general înţeles de către cei dominaţi de sistemele religioase opresive. Există un fals confort în ideea responsabilităţii colective. Pentru o vreme, ea ţine departe sentimentul responsabilităţii personale, permiţându-i individului să trăiască fără preocupare cu privire la părerea lui Dumnezeu despre el… „Mântuirea sa este problema preoţilor”… Numai că acest confort fals nu duce decât la separarea eternă de Dumnezeu, Cel care cheamă indivizii la salvare şi la sfinţenie.

Înainte de a defini distinctiva, vreau să privim la învăţătura Bibliei despre acest adevăr pentru ca mai apoi să observăm nişte avertizări cu privire la abuzarea acestui adevăr.

Înainte ca Dumnezeu să lucreze cu evreii ca naţiune, El a lucrat cu oamenii ca persoane individuale. Adam şi Eva au avut o relaţie personală cu Dumnezeu şi, de asemenea, erau responsabili înaintea Lui în mod personal (Genesa 3). Chiar şi Lucifer a fost tratat individual când s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu (Isaia 14:12-15). După ce Dumnezeu a separat naţiunea lui Israel, El a continuat să cheme oamenii, în mod individual, să ia decizii pentru ei înşişi şi familiile lor cu privire la ascultarea lor de lege (Iosua 24:15).

Acest adevăr este mult mai evident în Noul Testament. Scriptura îi cheamă pe oameni să-L aleagă pe Cristos în vederea mântuirii (Matei 7:13; Ioan 3:16-19; 1 Corinteni 5:18-6:2; Apocalipsa 22:17). Indivizilor li se spune că pot cunoaşte voia lui Dumnezeu (Ioan 7:17). Dumnezeu porunceşte oamenilor (ca indivizi, nu ca grupuri colective) să se pocăiască deoarece există stabilită o zi a judecăţii (Fapte 17:24-31). Creştinii vor da socoteală lui Dumnezeu, individual, cu privire la vieţile lor (Romani 14:12). Paul afirmă acest adevăr din nou în 2 Corinteni 5:10 unde ne spune nouă, credincioşilor, că vom apărea înaintea Scaunului de judecată al lui Cristos şi vom fi judecaţi, nu în calitate de membri ai unui grup religios, ci de indivizi care dau socoteală despre relaţia lor personală cu Dumnezeu.

Pe baza adevărului prezentat mai sus, putem să definim acum „libertatea sufletească individuală”. Deşi poate fi afirmată în diferite feluri, libertatea sufletească individuală este dreptul şi responsabilitatea fiecărui individ, mântuit sau nemântuit, să creadă orice doreşte cu privire la Biblie, închinare şi credinţă. Aceasta este adevărata libertate religioasă. Nici un om nu poate fi forţat să accepte că acele lucruri pe care le crede sunt false. Fiecare persoană este încurajată să cerceteze Biblia pentru a determina adevărurile conţinute în ea (Fapte 17:11). Acest lucru este în conflict direct cu multe religii majore (musulmanii, catolicii, ortodocşii). Adevăraţii baptişti nu au forţat niciodată asupra altora convingerile lor. De fapt, adevăraţii baptişti au luat poziţie în favoarea drepturilor altora de a crede diferit de ei. Noi nu am forţa niciodată un musulman să accepte credinţa noastră. Dar, am face tot ce ne stă în putinţă să convingem un musulman de eroarea religiei sale şi să-l accepte pe Iesus Cristos ca Mântuitor personal. În final, decizia de a accepta sau respinge învăţătura Bibliei trebuie să vină din inima persoanei.

O aplicare a acestui adevăr putem observa în Marcu 10:17-22. Iesus i-a vorbit unui tânăr. Tânărul a respins învăţătura lui Iesus şi a plecat. Iesus nu a încercat să-l oprească şi nici să-l forţeze să accepte adevărul.

Istoria este plină de evenimente tragice care au avut loc din cauza nepracticării libertăţii sufleteşti individuale. Violentele expansiuni musulmane care au ajuns până în sudul României, Cruciadele, Inchiziţia catolică… acestea şi multe alte astfel de evenimente sunt încălcări ale unei cerinţe biblice şi anume ca fiecare persoană să poată alege ceea ce crede.

Un scriitor a rezumat poziţia istorică baptistă spunând că Noul Testament nu a fost dăruit de Dumnezeu unui anumit grup de oameni ca aceştia să poată controla cunoştinţa celorlalţi. Biblia este dăruită, în totalitatea ei, tuturor oamenilor în mod egal. Ea nu este dată pastorului în nici un fel de mod superior faţă de modul în care este dată oricui altcuiva care o citeşte. Oricine are o Biblie este obligat s-o citească, s-o studieze şi să-şi conducă viaţa pe baza ei. Noi nu suntem sclavi mintali ai unui sistem religios controlat de om. Dimpotrivă, fiecare dintre noi suntem sub directa călăuzire a Duhului Sfânt, El lucrând cu noi în ceea ce are de-a face cu Dumnezeu şi Cuvântul Său (1 Corinteni 2:9-14).

Cu toate acestea, adevărul acesta îşi are limitele lui. Şi anume, libertatea sufletească individuală nu-mi permite să fac orice vreau, fără să mă gândesc la ceilalţi, fără să-mi recunosc responsabilitatea faţă de autoritatea bisericii locale şi fără să fiu preocupat de ceea ce este comportament creştin potrivit sau nepotrivit. Romani 14 clarifică faptul că în cazul unui dezacord între mine şi fratele meu în Cristos, într-o anumită problemă, se aşteaptă de la mine restricţionarea propriei mele libertăţi, iar fratele în cauză nu trebuie să-mi judece poziţia. Pentru a ilustra, să luăm în discuţie purtarea pantalonilor de către femei. Este oare posibil ca o femeie să poarte pantaloni şi să fie plăcută lui Dumnezeu? Unii consideră că purtarea pantalonilor de către femei este o încălcare a textului din Deuteronom 22:5. Alţii văd lucrul acesta în termenii modestiei şi potrivirii. Cum se aplică libertatea sufletească în această situaţie? Este destul de simplu. Dacă admiţi că femeile pot purta pantaloni, cu modestie, şi că lucrul acesta nu este întotdeauna nepotrivit, este în regulă. Dar, când ştii că te vei întâlni cu anumiţi fraţi care se simt ofensaţi de purtarea pantalonilor de către femei, îi ceri soţiei tale să poarte o fustă sau o rochie. Dacă crezi că pantalonii nu sunt modeşti şi nu sunt potriviţi niciodată pentru o femeie, este în regulă. Dar, nu eşti Dumnezeu şi nu eşti Judecătorul. Iată de ce, dacă se întâmplă să-ţi întâlneşti fratele la piaţă, iar soţia lui poartă pantaloni, nu deschizi subiectul, ci-l laşi în seama lui Dumnezeu, îţi păzeşti inima de mândrie şi-l accepţi pe fratele tău în Cristos. Cu siguranţă nu faci ceea ce mi s-a întâmplat o dată. Nu-i dai voie soţiei tale s-o sune pe soţia fratelui tău pentru a-i declara faptul că femeile care poartă pantaloni nu pot fi mântuite.

O altă limită la acest adevăr este explicat în Galateni 5:13. Libertatea sufletească nu este niciodată o scuză pentru păcat. Libertatea sufletească nu este niciodată o scuză pentru a fi lumesc. Asemenea celorlalte doctrine, acest adevăr cere de la un creştin matur să studieze Biblia cu onestitate pentru a învăţa ce spune ea despre trăirea creştină. Apoi, se cere de la creştinul matur să se supună smerit călăuzirii Duhului Sfânt. Uneori, va exista o diferenţă de opinie onestă, aşa cum am ilustrat în paragraful de mai sus. Alteori, anumiţi creştini nu vor face altceva decât să caute o justificare pentru un anume păcat de care ei se bucură şi vor numi „libertate sufletească” ceea ce este, de fapt, „libertinaj păcătos”. Vorbind omeneşte, nu există o soluţie perfectă pentru această problemă pentru că nici unul dintre noi nu poate urma perfect călăuzirea Duhului Sfânt. Totuşi, trebuie să ne străduim. Trebuie să fim deschişi observaţiilor altora. Trebuie să fim gata să învăţăm.

În sfârşit, libertatea sufletească nu ne scuteşte de autoritatea bisericii locale. Fiecărei biserici locale i se porunceşte să exercite disciplina bisericească (Matei 18). Aceasta cere judecarea vieţilor şi activităţilor membrilor bisericii, în mod individual. Când suntem regeneraţi, se aşteaptă de la noi să devenim membri activi ai unei biserici locale. Dacă ne amestecăm în ceva ce este în mod evident păcătos, se cere ca membrii bisericii să se implice în vieţile noastre pentru a încerca să ne oprească din păcat. Dacă lucrul acesta se face într-o manieră smerită şi spirituală, păcatul trebuie iertat şi mărturia pentru Cristos este păstrată.

Libertatea sufletească individuală este un adevăr preţios şi trebuie folosit în limitele Cuvântului inspirat şi autoritar al lui Dumnezeu.

Exprimă-ţi părerea completând următorul formular: